Marea milă a lui Dumnezeu faţă de om este aşeză­mântul (instituţia) slujbelor de obşte în sfintele lui Dumnezeu biserici. Aceste slujbe sunt aşezământ al apostolilor, al Sfinţilor lor ucenici şi al Sfinţilor Pă­rinţi ai primelor veacuri ale creştinismului, orânduit prin descoperire de Sus. La aceste slujbe fiecare creştin poate lua parte, şi cel necărturar îşi însuşeşte cunoştinţa, elocvenţa, poezia duhovniceştilor, sfinţi­lor ritori şi cărturari ai creştinismului.

Luând parte la aceste slujbe, cel ce doreşte poate deprinde lesne rugăciunea minţii: cantitatea rugăciunii duce la cali­tate, au spus Părinţii, şi ca atare lungile slujbe mănăstireşti ajută foarte mult nevoitorului să treacă de la rugăciunea cu gura la cea cu mintea şi cu inima. Sluj­bele bisericeşti au în sine o cuprinzătoare Teologie dogmatică şi morală creştinească: cel ce merge în chip statornic la biserică şi ia aminte cu osârdie la cele ce se citesc şi se cântă acolo poate foarte bine să înveţe tot ce este de trebuinţă creştinului în stadia credinţei.

Fericit omul care trăieşte totdeauna lângă biserica lui Dumnezeu!

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Aripi duhovniceşti pentru cei osteniţi şi împovăraţi, traducere de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2001, p. 73)