Bucuriile acestei lumi

Cuvinte duhovnicești

Bucuriile acestei lumi

    • Bucuriile acestei lumi
      Foto: Florentina Mardari

      Foto: Florentina Mardari

Aşa sunt lucrurile omeneşti şi împrejurările; cu cât ne urcă mai tare, cu atât mai dureroasă este căderea pe care ne-o pregătesc. De aceea nici o casă de oameni simpli nu este plină de atâtea nenorociri precum sunt palatele împăraţilor.

Privind desenul unei pâini, oricât ţi-ar fi de foame, nu te vei putea sătura. La fel de mincinoase sunt toate bunătăţile vieţii de aici, în comparaţie cu cele din viaţa de dincolo. Cei care spun că au gustat toate desfătările vieţii de aici vor fi lipsiţi de toate desfătările cereşti. Adam, urmărind să se bucure de o cinste mai mare, a căzut şi din cea pe care o avea. Şi mulţi alţii, dorind să dobândească multe, le-au pierdut şi pe cele puţine.

Aşa sunt lucrurile omeneşti şi împrejurările; cu cât ne urcă mai tare, cu atât mai dureroasă este căderea pe care ne-o pregătesc. De aceea nici o casă de oameni simpli nu este plină de atâtea nenorociri precum sunt palatele împăraţilor.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, pp. 183-184)

Citește despre: