Greutățile vieții ne ghidează pe calea spre mântuire

Omul când trăieşte în constrângere, în sărăcie, boală, necazuri, supărări, într-un cuvânt, când partea animalică îi este obligată la anumite privaţiuni, creşte duhovniceşte, dă flori de virtute, se maturizează, aduce roade bogate.

Observaţi un fenomen interesant în natură. Când sădeşti o plantă într-un ghiveci mai mare sau într-un ciubăr, ea îşi dezvoltă îndeosebi rădăcinile. Sloboade în adânc mai multe ramificaţii, în schimb partea de la suprafaţă se dezvoltă mai puţin, dă ramuri, frunze şi flori sărace. Când sădirea se face într-un ghiveci mai mic, atunci şi rădăcina care se formează va fi mai mică, planta creşte repede în sus, dă frunze şi flori frumoase (dacă e dintre acelea care dau flori).

Oare nu se întâmplă aşa şi cu omul? Când trăieşte având de toate, nestingherit, în belşug şi satisfacţii, sporeşte în cele de jos, ale pântecelui, sufletul însă îi rămâne chircit, sterp la fapte bune. Când trăieşte în constrângere, în sărăcie, boală, necazuri, supărări, într-un cuvânt, când partea animalică îi este obligată la anumite privaţiuni, creşte duhovniceşte, dă flori de virtute, se maturizează, aduce roade bogate.

De aceea, strâmtă este calea celor care Îl iubesc pe Dumnezeu.

(Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, pp. 241-242)

De la același autor

Ultimele din categorie