Şi ce va să zică: „a făcut nebună înţelepciunea lumii acesteia?” Adică a arătat-o ca nebună pentru primirea credinţei. Fiindcă aşa –zişii înţelepţi îşi închipuiau lucruri mari de dânşiii, pentru aceea apostolul grabnic a înfruntat înţelepciunea lor. „Ce fel de înţelepciune poate fi aceasta, zice, când bunul cel mai de căpetenie ea nu-l află? Singură s-a arătat nebună şi ea cea dintâi singură s-a defăimat. Că dacă atunci când trebuia să afle adevărul prin raţionamente, ea nu a aflat şi nici nu a arătat nimic, apoi cum, când împrejurările se arată mai mari, cum ar putea să izbutească cu ceva, când este nevoie numai de credinţă şi nicidecum de agerimea minţii?

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Tâlcuire la Epistola întâi către corinteni, Editura Sofia, p. 35-36)