Care făptură nu se sfieşte la vederea celui smerit?

Cuvinte duhovnicești

Care făptură nu se sfieşte la vederea celui smerit?

    • Care făptură nu se sfieşte la vederea celui smerit?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Dar înainte de a se destăinui slava smereniei în faţa tuturor, prea puţin preţ avea vederea ei, cea plină de sfinţenie. Dar acum a răsărit mărimea ei înaintea ochilor lumii. Şi orice om preacinsteşte această asemănare, ori în ce loc ar vedea-o.

Cum ar putea zidirea să-L vadă pe El faţă către faţă? (Eşire 3, 7). Atât de înspăimântătoare a fost arătarea lui Dumnezeu, încât mijlocitorul s-a arătat îngrozit şi plin de teamă (Cf. Fapte 7, 32). Căci pe muntele Sinai s-a arătăt însăşi desăvârşirea slavei. Şi muntele întreg fumega şi se cutremura de groaza descoperirii ce se făcea în el, şi fiarele cele ce se apropiau de poalele lui, cădeau moarte. Şi vreme de trei zile s-au pregătit şi s-au curăţit fiii lui Israel, după porunca lui Moise, ca să fie vrednici să asculte glasul lui Dumnezeu şi să vadă descoperirea Lui. Iar când a venit vremea, şi n-a putut să primească, nici vederea strălucirii Lui, nici glasul tunetelor Lui. Iar acum, când prin venirea Lui şi-a revărsat harul peste lume, El nu s-a pogorât cu cutremur, nici cu foc, nici cu glas înfricoşat şi îngrozitor, ci s-a lăsat încetinel, ca ploaia ce pică pe lâna oilor, şi ca picătura ce cade moale pe pământ, vorbind cu noi în alt chip văzut. Şi pogorârea aceasta s-a făcut atunci, când şi-a acoperit Mărimea Sa, ca într-o visterie sub un înveliş de came, şi fiind îmbrăcat în firea noastră, a vorbit cu noi prin acel înveliş pe care bunăvoinţa Lui l-a lucrat în sânul Fecioarei de Dumnezeu Născătoarei Maria, ca noi văzându-L pe El că este din neamul nostru şi că stă de vorbă cu noi, să nu ne îngrozim de vederea Lui. De aceea, oricine s-ar îmbrăca în haina, prin care văzut S-a făcut Ziditorul îmbrăcându-Se în trup, acela s-a îmbrăcat în Hristos. Că a dorit să îmbrace asemănarea, prin care Domnul s-a făcut văzut zidirii Sale, şi a petrecut împreună cu ea, prin omul său cel dinlăuntru şi prin această asemănare să se facă văzut de tovarăşii lui de robie. Şi se împodobeşte cu ea, în locul unei haine de cinste şi de slavă, venite dinafară. Şi de aceea, pe orice om îmbrăcat cu această asemănare, văzându-l firea cuvântătoare şi necuvântătoare, i se închină lui ca unui stăpân, ca să cinstească pe Stăpânul ei, pe care l-a văzut îmbrăcat în haina aceasta şi astfel petrecând împreună cu ea. Căci care făptură nu se sfieşte la vederea celui smerit? Dar înainte de a se destăinui slava smereniei în faţa tuturor, prea puţin preţ avea vederea ei, cea plină de sfinţenie. Dar acum a răsărit mărimea ei înaintea ochilor lumii. Şi orice om preacinsteşte această asemănare, ori în ce loc ar vedea-o. Că prin mijlocirea ei s-a învrednicit făptura să primească vederea (să vadă), Făcătorului şi Plăsmuitorului ei. De aceea, nici vrăjmaşii adevărului n-o defaimă pe ea, deşi cel ce a dobândit-o este lipsit de orice lucru făcut, ci cel ce s-a deprins cu ea, este cinstit ca şi cum ar purta coroană şi haină de porfiră.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, pp. 97-98)

Citește despre: