Ce alte exemple de răbdare memorabile ai mai vrea?

Cuvinte duhovnicești

Ce alte exemple de răbdare memorabile ai mai vrea?

    • Ce alte exemple de răbdare memorabile ai mai vrea?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Pentru că noi nu credem, răbdarea pleacă de la noi. Că la atâta mâhnire te-ai dat, ca şi cum ai fi pierdut un amanet străin, ca şi cum în robie te-ai fi dus.

Patriarhul Iacov, oare nu paisprezece ani a slujit pentru Rahila lui Lavan Sirul în Mesopotamia, în arşiţa zilei şi în frigul nopţii? (Facerea 29, 17). Asemenea şi Iosif cel iubit, oare nu destui ani a fost rob în pământ străin? Căci scris este: „Iosif, fiind de şaptesprezece ani, păştea oile tatălui său împreună cu fraţii săi” (Facerea 37, 2). Şi iarăşi zice: „Şi era Iosif de treizeci de ani când a stat înaintea lui Faraon Asemenea şi Moise, sluga Domnului, patruzeci de ani a nemernicit în pământul lui Madiam, şi fiii lui Israel după patruzeci de ani au intrat în pământul făgăduinţei. La fel şi Daniil, bărbatul cel îmbunătăţit, împreună cu cei trei tineri, care, prin credinţă, cuptorul în rouă l-au prefăcut, au răbdat robie, necazuri şi defăimări în pământ străin, pentru aceea s-au şi mântuit. Iar noi, nici o mică pătimire nu răbdăm. Pentru că noi nu credem, răbdarea pleacă de la noi. Că la atâta mâhnire te-ai dat, ca şi cum ai fi pierdut un amanet străin, ca şi cum în robie te-ai fi dus. Dă-ţi osârdie întru Domnul şi îmbărbătează-te ca un credincios, ca nu cumva, din multa mâhnire să îţi pierzi puterile sufletului tău şi la urmă să te căieşti. Socoteşte, iubite, pe cei ce în izgoniri, în legături de fier şi întru amară robie sunt certaţi şi supune-te întâi-stătătorului tău, întru Domnul. Dacă şi omeneşte socoteşti robia care o rabzi pentru Domnul, apoi cine, fiind necinstit vreodată pentru împărat, nu va socoti mai mult laudă ocara aceea? Dar, de multe ori, vrei să zici că lucrul acesta are osteneală. Vai mie, păcătosului şi netrebnicului rob! Dacă osteneală nu vrem să răbdăm pentru Domnul, pentru ce am mai ieşit din lume?

(Sfântul Efrem SirulCuvinte și învățături vol. 2, Editura Bunavestire, Bacău, 2006, p. 104)

Citește despre: