Noi avem două greutăţi - duhul şi trupul; una o îngreuiază pe cealaltă. Trupul - spre pieire; duhul – spre mântuire... Iar acest lucru se referă şi la hrană, şi la somn, şi la celelalte privilegii. Faceţi ca trupul să simtă că peste el se află o mână grea. Îndată ce trupul slăbeşte, sentimentul duhovnicesc învie. Foarte mult în această privinţă contează să nu-i daţi voie să se prăbuşească, să-i ţineţi în rânduială toate mădularele prin încordarea interioară a muşchilor. Acest lucru sprijină cu putere vioiciunea duhului şi ajută sufletul să stea în stare de veghe.

Duhul nostru se reînnoieşte prin harul lui Dumnezeu în puterea de a sta împotriva atracţiilor faţă de pământ din partea sufletului şi a trupului. El este deja reînnoit în creştini. Însă neatenţia faţă de el şi faţă de lucrarea lui face ca cele pământeşti să izbutească să ne atragă şi, ca o negură, să întunece cerul. Cel mai bun mijloc pentru a întări duhul în lupta lui cu sufletul şi cu trupul atunci când au atracţii faţă de cele pământeşti este amintirea despre ieşirea sufletului şi despre judecata care urmează după aceea şi despre hotărârea în ceea ce priveşte soarta noastră.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, pp. 243-244)