Chipul celui ce se îmbogățește în Dumnezeu

Cuvinte duhovnicești

Chipul celui ce se îmbogățește în Dumnezeu

    • Chipul celui ce se îmbogățește în Dumnezeu
      Chipul celui ce se îmbogățește în Dumnezeu

      Chipul celui ce se îmbogățește în Dumnezeu

Cel ce se îmbogățește în Dumnezeu nu trăiește pentru sine, ci trăiește pentru aproapele lui. Grija lui este binele aproapelui lui și cugetarea lui este bucuria altora. Liber de patimi vrea pururea ceea ce este bun, plăcut lui Dumnezeu și desăvârșit, și se grăbește cu râvnă spre lucrarea acestora. Ziua și noaptea mintea lui cugetă înțelepciunea, iar inima lui laudă și binecuvântează pe Dumnezeu. Noblețea sufletului lui se arată ca har dulce revărsat pe fața lui și se manifestă ca sentiment curat al unei infinite delicateți.

Chipul celui ce se îmbogățește în Dumnezeu este o desfătare să-l privești, fiindcă a fost zugrăvit de meșterul dumnezeiescului har. Virtuțile adunate imprimă pe el, prin linii artistice, frumusețea lor. Cât de frumos este cu adevărat chipul celui ce se îmbogățește în Dumnezeu! Cel ce îl privește simte un farmec tainic care îi încântă sufletul și îl atrage către chip. Harul acestuia robește sufletul, iar măreția lui impune respect și evlavie.

Cel ce se îmbogățește în Dumnezeu este încins cu frumusețe nemuritoare și neschimbătoare și frumusețea lui rămâne neîmbătrânitoare la nesfârșit. Acesta, când vorbește pescuiește, iar când tace, învață, și când dă sfaturi, convinge și când mustră îndreaptă, și când învață pe alții se face auzit și se face respectat și prețuit de toți.

Cel ce se îmbogățește în Dumnezeu a devenit sfeșnicul din Evanghelie care luminează pe cei ce se bucură în lumina lui[1]. A devenit frământătură a harului care tinde să dospească tot aluatul care se apropie de ea[2] și este arătat sarea Noului Testament care va să săreze întreg pământul[3].

Cel ce se îmbogățește în Dumnezeu, lepădându-se de sine, urmează lui Hristos. Își ia pururea crucea lui și își răstignește pe ea patimile și poftele lui[4]. Dragostea față de Dumnezeu i-a rănit inima[5], iar legea lui Dumnezeu a devenit cugetarea inimii lui[6]. Întreg dăruit lui Dumnezeu, Îl slujește pe El din tot sufletul, din toată inima, din toată puterea și din tot cugetul lui[7]. Lumea creată îi oferă neîncetat prilejuri ca să Îl laude pe dumnezeiescul ei Creator. În ea află chipul dumnezeiescului Creator înscris cu  degetul lui Dumnezeu[8]. În ea descoperă dumnezeiasca înțelepciune creatoare[9], dumnezeiasca putere care susține toate[10], dumnezeiasca pronie care rânduiește toate, dumnezeiasca bunătate pretutindeni revărsată, dumnezeiasca dreptate stăpânind pretutindeni, legea dumnezeiască supraveghind toate.

Cel ce se îmbogățește în Dumnezeu Îl află pe Dumnezeu pretutindeni[11]. Duhul lui, ca o aripă ușoară, ridicat fiind de har ca de o adiere de vânt lin, este purtat pe înălțimi și grăbește să se înalțe la Dumnezeu, făcătorul și plăsmuitorul Lui. Inima lui a devenit rai, în care a odrăslit pomul vieții[12], și în care înfloresc și întineresc, ca într-o primăvară veșnică, toate florile harurilor. Dragostea lui Dumnezeu și aproapelui care umple inima lui, izvorând ca un izvor de apă vie se revarsă în afară și se manifestă sub feluritele forme ale binefacerii și faptelor bune.

Cel ce se îmbogățește în Dumnezeu nu trăiește pentru sine, ci trăiește pentru aproapele lui. Grija lui este binele aproapelui lui și cugetarea lui este bucuria altora. Liber de patimi vrea pururea ceea ce este bun, plăcut lui Dumnezeu și desăvârșit[13], și se grăbește cu râvnă spre lucrarea acestora. Ziua și noaptea mintea lui cugetă înțelepciunea[14], iar inima lui laudă și binecuvântează pe Dumnezeu. Noblețea sufletului lui se arată ca har dulce revărsat pe fața lui și se manifestă ca sentiment curat al unei infinite delicateți.

Cel ce se îmbogățește în Dumnezeu a devenit după dumnezeiasca asemănare și s-a făcut cu adevărat chip și asemănare a lui Dumnezeu[15]. Fericit omul, fiindcă și-a cunoscut misiunea lui și a viețuit potrivit chemării lui. Fericit omul, fiindcă a dobândit comoara harului[16]. Fericit omul, fiindcă a luat arvuna viitoarei slave[17]. Fericit omul, fiindcă Domnul i-a pregătit lui moștenirea lui în Împărăția cerurilor[18].

(Sfântul Nectarie de la Eghina, Cunoaște-te pe tine însuți, în curs de tiparire la Editura Doxologia)

[1]Mt. 5, 15-16; Lc. 8, 16 și 11, 33; In. 5, 35.

[2]1. Cor. 5, 6; Gal. 5, 9.

[3]Mt. 5, 13; Lc. 14, 34.

[4]Lc. 9, 23.

[5]Al treilea idiomelos al glasului al 2-lea al apostihurilor Slujbei sfintelor Patimi: „Astăzi pe Tine văzându-Te Fecioara cea fără de prihană spânzurat pe cruce, Cuvinte .... s-a rănit amarnic la inimă” Triod, p. 

[6]Ps. 48, 4 și 118, 77, 174.

[7]Mc. 12, 30.

[8]V. Ieș. 31, 18; Deut. 9, 10; Ps. 8, 4; Vezi și troparul Cântării a 7-a a Canonului Imnului Acatist, Ceaslovul cel Mare, p.

[9]Ps. 103, 25.

[10]V. Icosul mai înainte de citirea din Minei la Utrenia din Sâmbăta Mare după Cântarea a 6-a, „Cel ce ține toate a fost înălțat pe cruce și plânge toată făptura....” Triod, p.

[11]Mt. 6, 19-21; Lc. 12, 33-34.

[12]Pilde, 11, 30; 13, 12; 15, 4.

[13]Rom. 12, 2.

[14]Ps. 1, 2; 36, 30; Pilde, 11, 2.

[15]Rom. 1, 23; Lc. 12, 21.

[16]Efes. 1, 7.

[17]Efes. 1, 14; 2 Cor. 1, 22; 5, 5.

[18]Efes. 1, 13-14 și Mt. 25, 34.

 

Traducere și adaptare:
Sursa:
Citește despre: