Cel cu adevărat înfrânat este cel care are poftă de nemuritoarele bunătăţi, şi către ele cu mintea căutând, de la toată pofta pătimaşă se întoarce. Împreunarea trupească, ce este ca o umbră, o urăşte; de feţe femeieşti nu se bucură, de trupuri nu se veseleşte, de frumuseţi nu se biruieşte, cu mirodenii dulci nu se îndulceşte, de cuvinte ademenitoare nu se amăgeşte, de femei şi, mai ales, de cele necuvioase, se fereşte, la vorba femeilor nu zăboveşte.

 

Deci, cel cu adevărat viteaz şi înfrânat, pe sine se păzeşte, în tot gândul se înfrânează, toată pofta o stăpâneşte cu dorinţa şi gândul la bunătăţile viitoare şi cu frica veacului ce va să fie.

 

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol. 1, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 89)