Conștiința curată

Cuvinte duhovnicești

Conștiința curată

    • Conștiința curată
      Foto: Bogdan Zamfirescu

      Foto: Bogdan Zamfirescu

Cel mai important lucru este să avem conștiința curată.

Nimeni nu știe vremea veniri antihristului, precum zice Evanghelia, dar încă de pe acum avem semne ale venirii lui grabnice. Văzând o astfel de prigoană a credinței și tendința de a o distruge (n.b. cuvântare din perioada dictaturii comuniste), precum și multe altele, ajungem să credem că acest timp se apropie. Și totuși nu se poate spune nimic cu precizie. Au fost și altădată timpuri când se considera că a venit antihristul, de exemplu în vremea domniei lui Petru (Întâi), însă consecințele au arătat că a fost o greșeală, pentru că lumea încă mai există. Și care ar fi sensul unei concluzii de felul acesta? Cel mai important lucru este să avem conștiința curată. Să ținem cu tărie credința Ortodoxă, să ducem o viață morală, potrivit poruncilor lui Dumnezeu, să fim pregătiți întotdeauna. Iar pentru aceasta trebuie să folosim prezentul pentru a ne pocăi și îndrepta, nelăsând acestea pentru un viitor nedefinit: „iată acum vremea potrivită, iată acum ziua mântuirii (II Cor. 6, 2)”. (Sfântul Nicon de la Optina)
 
(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 11-12)