Creșterea copiilor

Cuvinte duhovnicești

Creșterea copiilor

    • Creșterea copiilor
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Copii, ascultați pe părinții voștri în Domnul, că aceasta este cu dreptate.

Copii, ascultați pe părinții voștri în Domnul, că aceasta este cu dreptate (Efeseni 6, 1). Aici nu vorbește nici despre Hristos, nici despre cele cerești. Se adresează sufletelor simple, copiilor, și de aceea o face cu un sfat scurt, pentru că ei n-ar putea urmări un cuvânt prea lung. De aceea nu spune nimic despre Împărăția lui Dumnezeu, fiindcă la această vârsta nu pot înțelege asemenea lucruri. Spune doar ce ar dori să asculte un suflet de copil, că va trăi ani mulți pe pământ. Dacă ne-ar întreba cineva de ce nu le-a spus nimic copiilor despre Împărăția lui Dumnezeu, ci le-a dat doar porunca scrisă în Lege, i-am răspunde că a făcut-o pentru că ei sunt ființe nevinovate și pentru că știa bine că, dacă un bărbat și o femeie se supun Legii, atunci nu-i nevoie de multă osteneală ca să-i facă și pe copiii lor să i se supună. Dacă educația începe bine, statornic și hotărât, atunci foarte ușor vor merge pe drumul Legii. Cel mai greu e să pui temelia.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinți, copii și creșterea lor, Editura Panaghia, p. 11)

Citește despre: