Cu ce te lauzi, omule, cu ce te mândreşti atâta? Oricine se laudă, o face cu cele ale sale, nu cu cele ale altuia. Ce ai tu al tău cu care să te poţi lăuda? Ce ai tu, în afară de cele împrumutate, pe care la sfârşit trebuie să le înapoiezi celui ce ţi le-a dat? Oare te lauzi cu frumuseţea trupească? Du-te la cimitir şi vezi unde se aruncă din oraş frumuseţea trupească. Sau te lauzi cu ochii şi gura? Cine ştie de câte ori ţi-ai scuturat plictisit praful de pe încălţări, fără să te gândeşti că aceia sunt ochii şi gurile celor care au trecut pe drumul pe care mergi tu acum!

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniţei, Editura Predania, p. 62)