Cum înscrie Biserica în calendar pe sfinți?

Cuvinte duhovnicești

Cum înscrie Biserica în calendar pe sfinți?

    • Cum înscrie Biserica în calendar pe sfinți?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Iată, lucrul cel mai însemnat pe care l-a descoperit Hristos este o viaţă nouă, o lume nouă, o împărăţie nouă - cu totul nouă pentru oameni. Aceasta este cea mai mare descoperire care a fost făcută oamenilor de când există ei, şi cea mai îmbucurătoare dintre toate descoperirile.

Fiul dumneavoastră a căzut cu avionul şi a murit. Scrieţi că acum vă gândiţi doar la un singur lucru: „Oare fiul meu este totuşi viu? Dacă există viaţă după moarte? Cine poate să ne-o dovedească. Mă pun în locul dumneavoastră şi vă împărtăşesc pe deplin durerea. Oricum, mă miră întrebarea dumneavoastră, cu atât mai mult cu cât tot ceea ce spuneţi respiră credinţă şi evlavie. Dacă cineva se îndoieşte de viaţa veşnică, nu ştiu cum se poate numi următor al lui Hristos. Iată, lucrul cel mai însemnat pe care l-a descoperit Hristos este o viaţă nouă, o lume nouă, o împărăţie nouă - cu totul nouă pentru oameni. Aceasta este cea mai mare descoperire care a fost făcută oamenilor de când există ei, şi cea mai îmbucurătoare dintre toate descoperirile. A lepăda această descoperire înseamnă a-L lepăda pe Hristos şi a lepăda întregul rost al vieţii noastre pe pământ. Iar a primi această descoperire a lui Hristos înseamnă a primi adevărul despre Dumnezeu ca Părinte, despre îngeri ca duhuri, despre atoatevăzătoarea purtare de grijă a lui Dumnezeu în lume, despre Judecata lui Dumnezeu, despre nemurirea sufletului dimpreună cu moartea trupului, despre rostul plin de bucurie al vieţuirii noastre pe pământ în trup.
 
Toate aceste adevăruri ni le-a descoperit Domnul şi pe toate le-a mărturisit prin persoana Sa, prin toate cuvintele şi faptele Sale, prin moartea cea de voie pentru noi, prin înviere şi înălţare. Merg să vă gătesc loc, le-a spus El ucenicilor înainte de moarte. Iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca unde sunt Eu, şi voi să fiţi (In. 14, 2). Nu cumva merge în mormânt să le gătească loc acolo? Cu adevărat, n-ar fi fost nici o mângâiere să pregăteşti cuiva loc în moartea veşnică! Nu, ci El merge în cealaltă lume şi viaţă dincolo de mormânt şi mai presus de mormânt. Ne-au mărturisit fiinţarea celeilalte lumi şi numeroşii bărbaţi sfinţi şi femei sfinte. „Cine s-a arătat de dincolo să ne-o mărturisească?“, întrebaţi dumneavoastră repetând astfel întrebarea celor ce sunt fără credinţă. Dacă n-aţi fi îndoliată aţi merita o mustrare zdravănă pentru aşa o întrebare. Spuneţi-mi, care dintre sfinţii înscrişi în calendar nu s-a arătat? Sau nu ştiţi că Biserica nu înscrie în rândul sfinţilor pe nimeni care nu s-a arătat în vreun fel din cealaltă lume? Chiar de curând am citit că o tânără franţuzoaică a trecut la Ortodoxie din simplul motiv - precum a declarat ea însăşi - că i s-a arătat limpede Sfântul Serafim de Sarov, un mare sfânt rus, al cărui centenar a fost sărbătorit anul trecut. Aşadar, n-aveţi nici o pricină de îndoială, ci aveţi toate pricinile să credeţi în viaţa cerească, în care v-a trecut fiul, ceva mai devreme decât dumneavoastră.
Pace dumneavoastră şi mângâiere de la Hristos.
 
(Sfântul Nicolae VelimiroviciRăspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 2, Editura Sophia, București, 2008, pp. 125-126)
Citește despre: