V-ati întors dintr-o lungă călătorie făcută prin mijlocul poporului. Nu vă puteţi mira îndeajuns: „Cum a putut poporul nostru simplu, nefnvăţat şi neşcolit, să creeze cu mintea şi cu mâinile sale asemenea minunăţii?“ Aveţi temei să vă miraţi. Cu adevărat, poporul simplu a alcătuit cântece atât de melodioase, a lucrat obiecte atât de frumoase, a înălţat clădiri atât de minunate, a rostit gânduri atât de adânci şi a rânduit obiceiuri aşa pline de tâlc că nici un individ, oricât de înzestrat şi de şcolit ar fi, nu poate până în ziua de astăzi nici să le egaleze, darmite să le întreacă.

Toate acestea le-a făcut poporul numai cu insuflarea lui Dumnezeu. Prin aceste înalte creaţii ale sale poporul a mărturisit şi a dovedit fiinţarea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, căci dacă nu luăm în calcul înrâurirea şi împreună-lucrarea dumnezeiască este cu totul imposibil să dăm o explicaţie pentru opera inegalabilă ca frumuseţe şi sens a poporului simplu, a ţăranilor simpli, a căprarilor şi morarilor simpli. Dezlegarea tainei stă în aceea că poporul a nădăjduit în Dumnezeu şi s-a rugat lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a dat din Duhul Său, Care i-a călăuzit gândurile, simţămintele, limba şi mâinile. Iar pe omul şcolit, care nădăjduieşte doar în sine, Dumnezeu îl lasă de capul lui, şi el dă numai ceea ce poate da omul singur, fără Dumnezeu.

Cum a putut pescarul galileean Ioan, cu totul simplu şi cu totul ne-şcolit, să scrie cea de-a patra Evanghelie? Cum a putut pescarul Petru să scrie dumnezeieştile sale Epistole? Pământul nu poate da o explicaţie. Nu încape îndoială că aici este amestecat Cerul. Oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit luminaţi fiind de Duhul Sfânt. Precum vă miraţi dumneavoastră acum de poporul simplu, aşa se mirau cândva evreii de Hristos: Cum ştie acesta carte nefiind învăţat? Cum? Atunci le-a răspuns Iisus şi a zis: A Mea învăţătură nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine (Ioan 7, 15-16). Şi măcar că personalitatea lui Iisus este unică în toate privinţele, s-ar putea spune totuşi cuvinte asemănătoare şi despre popor: înţelepciunea poporului nu este a poporului, ci a lui Dumnezeu. Poporul simte asta şi aşa crede în inima sa: simte şi crede că fără Dumnezeu cântecul nu se cântă, fără Dumnezeu casa nu se face, fără Dumnezeu nu se brodează haina, fără Dumnezeu nu se slăveşte slava.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri ale lumii de astăzi vol. 2, Editura Sophia, București, 2008, pp. 76-77)