Firea enigmatică a omului

Cuvinte duhovnicești

Firea enigmatică a omului

    • Firea enigmatică a omului
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

În adâncul fără fund al existenţei umane se învârt contradicţii care sfidează împăcarea: viaţa şi moartea, virtutea şi păcatul, Dumnezeu şi diavolul, şi tot ceea ce există înlăuntrul şi în jurul lor. 

După Dumnezeu, omul este, fără îndoială, cea mai tainică şi enigmatică entitate din toate zonele gândirii umane. În adâncul fără fund al existenţei umane se învârt contradicţii care sfidează împăcarea: viaţa şi moartea, virtutea şi păcatul, Dumnezeu şi diavolul, şi tot ceea ce există înlăuntrul şi în jurul lor. Prin intermediul tuturor religiilor, filosofiilor, ştiinţelor, civilizaţiilor materiale şi spirituale, neamul omenesc a tot încercat să rezolve în mod fundamental o problemă de o importanţă covârşitoare: problema omului. 

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 44)

Citește despre: