Nu este curat acela, care în osteneala şi în vremea luptei şi a nevoinţelor zice, că încetează gândurile lui cele ruşinoase, ci este curat tot cel ce întru adevărul inimii sale, îşi curăţeşte vederea minţii sale, ca să nu privească fără de ruşine spre gândurile cele desfrânate. Şi chiar dacă seriozitatea ştiinţei lui, mărturiseşte un lucru sigur, de care s-a încredinţat cu ochii săi, el lasă totuşi sfiala, ca o perdea, în locul cel mai ascuns al inimii sale. Și fiind curat, se face fecioară şi curăţenia lui este păzită de credinţa în Hristos.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 28)