Minunate sunt lucrurile lui Dumnezeu şi de nepătruns pentru mintea noastră cea întunecată, dar, pe cât este cu putinţă, cunoaştem din Scriptură şi din experienţele avute înaintea ochilor noştri că Domnul ne trimite boli, necazuri, lipsuri, foamete, război, răzmeriţă fie pedepsindu-ne pentru păcatele noastre, fie prevenindu-ne, ca să nu cădem în ele, iar altora le încearcă credinţa. Aşadar, trebuie să ne plecăm înaintea Proniei Lui atotînţelepte şi să-I mulţumim pentru toată mila Lui nespusă, arătată faţă de noi.

Cum să ne cunoaştem pe noi înşine când nu ne-a adus nimeni nicio jignire, şi cum să dobândim răbdare, cum să ne smerim? Nimic din toate acestea nu se săvârşeşte fără Pronia lui Dumnezeu, ci prin înţeleapta Lui purtare de grijă sunt trimise fiecăruia, spre încercarea voinţei şi a răbdării sale, întâmplări care îl pot tulbura şi zdruncina, ca să-şi cunoască neputinţa sa şi să se smerească sau să dobândească virtutea răbdării şi a dragostei.

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, p. 164)