Însemnătatea mântuitoare a smereniei

Cuvinte duhovnicești

Însemnătatea mântuitoare a smereniei

    • Însemnătatea mântuitoare a smereniei
      Însemnătatea mântuitoare a smereniei

      Însemnătatea mântuitoare a smereniei

Este clar că smerenia este sensul întregii noastre vieţi creştine, este fundamentul ei. Pentru smerenie Domnul ne dă Harul. O, dacă am conştientiza însemnătatea mântuitoare a smereniei, pe care Domnul ne-a arătat-o, ca exemplu la Cina cea de Taină!

De altfel, Domnul vrea ca noi, nu numai înainte de Sfânta Împărtăşanie, ci mereu, în toată viaţa noastră să arătăm unii altora adevărata smerenie a lui Hristos. Fiţi atenţi la otpustul din Joia cea Mare. Aici se spune: Cela ce pentru covârşitoarea bunătate, cale mai bună pre smerenie o a arătat-o când a spălat picioarele ucenicilor... Este clar că smerenia este sensul întregii noastre vieţi creştine, este fundamentul ei.

Pentru smerenie Domnul ne dă Harul; iar Harul ne dă puterea să păzim neabătut poruncile dumnezeieşti. Paza poruncilor dumnezeieşti ne face părtaşi bucuriei lui Hristos şi aici, şi în viaţa viitoare.

O, dacă am conştientiza însemnătatea mântuitoare a smereniei, pe care Domnul ne-a arătat-o, ca exemplu la Cina cea de Taină! A fi smerit, în sensul conştientizării propriei păcătoşenii, nu este greu. Uşor este să ne smerim în faţa lui Dumnezeu recunoscându-ne toate neputinţele şi toată nimicnicia. Dar foarte greu este să te smereşti în faţa aproapelui tău. Acestui lucru i se împotriveşte gândul superiorităţii noastre asupra lui, căci ne socotim mai buni decât alţii, chiar atunci când avem foarte multe neajunsuri. Aceste neajunsuri întotdeauna le îndreptăţim, întotdeauna le privim ca nefiind prea mari. In schimb, rareori iertăm neajunsurile aproapelui nostru. Aproape întotdeauna îi acuzăm şi îi judecăm pe toţi, chiar şi pentru acele păcate, care nu există în viaţa lor, ci doar în închipuirea noastră mândră şi păcătoasă. Având o asemenea atitudine faţă de aproapele nostru, nu vom avea niciodată adevărata smerenia cutremurătoare, pe care a arătat-o Domnul la Cina cea de Taină şi pe care ne-o cere nouă, dacă vrem să fim în comuniune cu El, dacă nu vrem să fim îndepărtaţi de Dânsul şi aici, şi în viaţa viitoare, de la mântuirea veşnică, pentru gândul de superioritate închipuită asupra aproapelui nostru.

(Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din Sofia, Predici, Editura Adormirea Maicii Domnului, Bucureşti, 2007,  pp. 110-111)

Citește despre: