Cel stăpânit de slavă deșartă sau se înspăimântă de demoni, sau se aseamănă lor; dar nu trebuie să ne înspăimântăm de demoni, ci de slava deșartă și trufie, căci prin ele se pierde harul.

Cine vorbește cu demonii își întinează mintea, dar mintea celui ce rămâne în rugăciune e luminată de Domnul.

Domnul ne iubește mult, dar noi toți cădem pentru că nu avem smerenie. Pentru a păstra smerenia, trebuie să omorâm trupul și să primim Duhul lui Hristos (Rm. 8, 13).

Sfinții au dus lupte crâncene cu demonii și i-au biruit prin smerenie, rugăciune și post.           

Cine s-a smerit pe sine însuși, acela i-a biruit pe vrăjmași.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 87)