Ispitele celui din funcția de conducere

Cuvinte duhovnicești

Ispitele celui din funcția de conducere

    • Ispitele celui din funcția de conducere
      Ispitele celui din funcția de conducere

      Ispitele celui din funcția de conducere

Puterea, de multe ori, ne târăşte în lucrări potrivnice legii lui Dumnezeu. Astfel, dacă deţinem o funcţie de conducere, avem nevoie de multă mărinimie, ca să administrăm bine treburile şi să nu fim orbiţi de mândrie, care izvorăşte din slavă.

Nu trebuie, așadar, ca cineva să aibă ca scop al vieții sale urcarea pe tronul puterii și dobândirea de cinstiri, ci cum să devină om virtuos și învățat. Puterea, de multe ori, ne târăşte în lucrări potrivnice legii lui Dumnezeu. Astfel, dacă deţinem o funcţie de conducere, avem nevoie de multă mărinimie, ca să administrăm bine treburile şi să nu fim orbiţi de mândrie, care izvorăşte din slavă.

Cel neînsemnat şi lipsit de slavă cugetă, fără să vrea, la schimbarea stărilor omului şi la zădărnicia lucrurilor omeneşti. Cel cunoscut şi slăvit se aseamănă celui care, în vreme ce locuieşte cu o femeie tânără şi frumoasă, şi-a făgăduit să n-o privească niciodată cu dorinţă vicleană. E cu putinţă asta?

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, pp. 182-183)

Citește despre: