Iubirea vrăjmașilor

Cuvinte duhovnicești

Iubirea vrăjmașilor

    • Iubirea vrăjmașilor
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Domnul ştia că, dacă nu vom iubi pe vrăjmaşii noştri, nu va fi pace în suflet, şi de aceea ne-a dat porunca: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”.

E cu neputinţă ca sufletul să aibă pace dacă nu vom cere cu toată puterea de la Domnul să ne dea puterea de a iubi pe toţi oamenii. Domnul ştia că, dacă nu vom iubi pe vrăjmaşii noştri, nu va fi pace în suflet, şi de aceea ne-a dat porunca: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”. Dacă nu vom iubi pe vrăjmaşi, atunci vom avea uneori în suflet o anume odihnă, dar dacă-i iubim pe vrăjmaşi, pacea rămâne în suflet ziua şi noaptea.

Veghează în sufletul tău la pacea harului Duhului Sfânt; nu o pierde pentru lucruri mărunte. Dacă dai pace fratelui tău, Domnul îţi va da neasemănat de mult, dar dacă întristezi pe fratele tău, atunci negreşit întristarea se va abate grabnic şi asupra sufletului tău.

Dacă îţi vine un gând spurcat, alungă-l de îndată, şi atunci îţi vei păstra pacea sufletului tău, dar dacă-l primeşti, sufletul tău va pierde iubirea de Dumnezeu şi nu vei avea îndrăzneală în rugăciune.

Dacă îţi tai voia proprie, ai biruit pe vrăjmaşul şi vei câştiga drept cunună pacea sufletului, dar dacă îţi faci voia ta, eşti deja biruit de vrăjmaş şi urâtul va chinui sufletul tău.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p.81)