Iubitorul de agonisire nu știe de moment şi nu ştie de hotar
Inima iubitoare de agonisire şi ochiul nesăţios nu se opresc decât atunci când nu mai au nici un vecin la hotarul moşiilor.
Nu trebuie să ne îngrijim de cele ce prisosesc faţă de trebuinţa neapărată şi să ne străduim pentru saţ şi răsfăţ, ci trebuie să fim curaţi de orice fel al iubirii de câştig şi al luxului.
Cel mai rău fel al iubirii de câştig este a nu le face parte nevoiaşilor nici măcar din ceea ce se poate strica.
Dacă nu are ce să ardă, focul se stinge: şi inima iubitoare de agonisire şi ochiul nesăţios nu se opresc decât atunci când nu mai au nici un vecin la hotarul moşiilor.
Marea îşi ştie marginile, noaptea nu calcă hotarele rânduite ei din vechime, pe când iubitorul de agonisire nu știe de moment şi nu ştie de hotar... pe toate le apucă, pe toate le înghite. (Sfântul Vasile cel Mare)
(Cum să biruim iubirea de argint, Editura Sophia, București, 2013, p. 99)
Dacă Dumnezeu poartă grijă de creația Sa, de ce admite răul în lume?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro
