Leneșul

Cuvinte duhovnicești

Leneșul

    • Leneșul
      Leneșul

      Leneșul

Leneşul va cădea în rele, după spusa Scripturii: „Leneşul, trimiţându-se în cale, leu este în cărări şi ucigaş în uliţe.”

Cârtitorul, când i se porunceşte, grăieşte împotrivă; la lucru este netrebnic şi niciodată nu are dar, că este şi leneş, iar lenevirea şi cârtirea sunt unite împreună. Deci, tot leneşul va cădea în rele, după spusa Scripturii: „Leneşul, trimiţându-se în cale, leu este în cărări şi ucigaş în uliţe.”
 
Cârtitorul totdeauna se ceartă; dacă i se va porunci să facă vreun lucru, cârteşte şi îndată răzvrăteşte şi pe alţii. „De ce aceasta?”. „De ce aceea?”. „Nu este acest lucru de folos!”. Dacă se va trimite la drum, zice că mari vătămări suferă. Dacă îl vor scula pentru cântarea de psalmi, se mânie; dacă la priveghere, pune motiv că-l doare stomacul şi capul. Dacă îl sfătuieşti, zice: „Pe tine te sfătuieşte, iar pentru mine cum voieşte Dumnezeu”. Dacă îl înveţi ceva, zice: „O, de ai şti tu precum ştiu eu!”. Niciodată nu face singur vreun lucru, ci numai ajutat de altul. Tot lucrul cârtitorului este neiscusit şi netrebnic şi la toată fapta bună este neîndemnatic.
 
(Sfântul Efrem SirulCuvinte și învățături vol. 1, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 83)
Citește despre: