Lumina lui Hristos luminează tuturor

Cuvinte duhovnicești

Lumina lui Hristos luminează tuturor

    • Lumina lui Hristos luminează tuturor
      Foto: Bogdan Zamfirescu

      Foto: Bogdan Zamfirescu

Păcătosul care slujeşte patimilor şi căruia nu-i pasă de mântuire petrece în beznă, în loc întunecos – dar dacă aude cuvântul, sau îl citeşte, sau îl vede, sau dacă împrejurările vieţii lui îl fac să îşi vină în fire, începe să se îngrijoreze de primejdia care îl paşte din pricina stării sale şi ajunge să tragă încheierea că are neapărată nevoie să se îndeletnicească cu îndreptarea de sine. 

Sfântul Apostol Petru le scria iudeilor: avem mai întărit cuvântul proorocesc, la care bine faceţi luând aminte ca la o lumină ce străluceşte în loc întunecos până ce ziua va lumina şi luceafărul va răsări în inimile voastre (2 Pt. 1, 19). El spune asta despre lumina proorocească, şi dă încredinţare că în vremea sa ea era la iudei ba lumină în întuneric, ba răsărit al soarelui, ba zi deplină. Dar ceea ce era pentru iudei lumina proorocească este pentru noi lumina lui Hristos, altfel spus învăţătura lui Hristos. Şi pentru noi ea este ba lumină în întuneric, ba răsărit al soarelui, ba deplină lumină a zilei. Acestea sunt semnele care apar neapărat la suişul întru lumina lui Hristos, şi cine nu a făcut cunoştinţă cu ele în calea sa, acela n-a văzut încă lumina Lui.

La Apostolul Petru, punctul de plecare al mişcării către lumină este vederea luminii: la care luând aminte. Cineva dintre cei înconjuraţi de întuneric vede lumina, merge după îndrumările ei şi ajunge întâi la o lumină care poate fi asemănată cu răsăritul soarelui, apoi la una ce se aseamănă deplinei lumini a zilei.

Păcătosul care slujeşte patimilor şi căruia nu-i pasă de mântuire petrece în beznă, în loc întunecos – dar dacă aude cuvântul, sau îl citeşte, sau îl vede, sau dacă împrejurările vieţii lui îl fac să îşi vină în fire, începe să se îngrijoreze de primejdia care îl paşte din pricina stării sale şi ajunge să tragă încheierea că are neapărată nevoie să se îndeletnicească cu îndreptarea de sine. În sufletul lui, ca o lumină în loc întunecos, se aprinde atunci un asemenea gând – şi cu cât ia aminte mai mult la el, cu atât străluceşte mai puternic lumina lui, cu atât mai puternic se aprinde în el nevoia, trebuinţa şi dorinţa de a se îndrepta.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. 2, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, pp. 136-137)