Este învederat că împărţirea averilor si fuga de lume este un lucru vrednic de laudă si folositor; însă el singur, în sine, fără răbdarea ispitelor, nu poate să îl facă pe om desăvârşit după Dumnezeu... . Cel ce şi-a împărţit averea nevoiaşilor şi s-a îndepărtat de lume şi de cele materialnice se trufește cu mare desfătare în conştiinţa sa pentru nădejdea răsplătirii, şi uneori răsplata este furată de slava deşartă. Iar cel care, după ce şi-a împărţit avutul la săraci, rabdă întristările cu recunoştinţă în suflet şi vieţuieşte în mijlocul necazurilor, acela gustă toată amărăciunea şi osteneala dureroasă, şi plata lui rămâne nefurată; îl aşteaptă mare răsplătire pentru aceasta și în veacul de acum, şi în cel care va să vie, ca pe un următor al pătimirilor lui Hristos, ca pe unul care a pătimit dimpreună cu Dânsul în zilele ispitelor şi necazurilor.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, p. 18)