„Multe sunt necazurile drepţilor şi din acestea toate îi va izbăvi pe ei Domnul”

Cuvinte duhovnicești

„Multe sunt necazurile drepţilor şi din acestea toate îi va izbăvi pe ei Domnul”

    • „Multe sunt necazurile drepţilor şi din acestea toate îi va izbăvi pe ei Domnul”
      Foto: Bogdan Zamfirescu

      Foto: Bogdan Zamfirescu

Nu erau cuprinşi de frică pentru cele ce pătimeau din afară, ci se întăreau prin credinţa în bogăţia la care priveau. 

Au fost prigoniţi să vieţuiască în pustietăţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului şi deschizăturile stâncilor şi pe acestea toate le-au pătimit, pentru că au privit la răsplătirea cea de acolo, potrivit mărturiei care zice: „Multe sunt necazurile drepţilor şi din acestea toate îi va izbăvi pe ei Domnul". Căci au fost prigoniţi ca străini şi ca pelerini pe pământ, ca să dobândească sălaşul cerurilor, care nu poate fi distrus. Căci au fost ucişi de foame aici, dar acum se desfată de pâinea vieţii cea ascunsă în ceruri. Omorâţi aici, dar plină de nemurire e nădejdea lor, deznădăjduiţi aici, dar împărţind cu îngerii multa lor bucurie, aşteptând cetatea care are temeliile în ceruri, al cărei arhitect şi creator este Dumnezeu, fiind rătăcitori până în ceasul desfacerii trupului lor. Înfometaţi şi însetaţi, hărţuiţi şi prigoniţi, despărţiţi şi batjocoriţi şi făcuţi de nimic, goi fiind, în lepădare de sine şi înfrânarea poftelor, biruind gurile săbiilor, învingând puterea focului, tari fiind în însăşi slăbiciunea lor, nestăpâniţi de poftă, binecuvântând şi mulţumind, lepădând cele (...) ale trupului, oferind ca o umbră (...) a acestuia şi moartea [având-o] ca pe o desfătare mergând la omorârea lui Hristos (...) gândindu-se la viaţa cea întru El, la slava (...), potrivit cu ceea ce spune că „cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosilor Lui". Căci nu erau cuprinşi de frică pentru cele ce pătimeau din afară, ci se întăreau prin credinţa în bogăţia la care priveau. Pentru aceea, dispreţuind patimile aurului şi argintului, a bogăţiei şi a slavei şi a agoniselilor, în care este toată stricăciunea vieţii, străluceau limpede în slava lui Hristos şi ca nişte luminători luminau în lume, ţinându-se de Cuvântul vieţii pentru a Cărui aşteptare şi Apostolul, întărindu-i pe unii în lupta lor, zice: „Ţinând cu putere Cuvântul vieţii spre lauda mea în ziua lui Hristos, că nu în zadar am alergat, nici în zadar m-am ostenit".

 

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele MinunatCuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 78)