Noi, având Împărăţia dumnezeiască în lăuntrul nostru, împărăţie care constă în atracţia firii noastre spre săvârşirea faptelor plăcute lui Dumnezeu prin care devenim părtaşi ai slavei Lui dumnezeieşti şi, învăţând de la prietenii dumnezeieşti şi sfinţi ai lui Dumnezeu în care El a insuflat Preasfântul Duh dumnezeiesc, nu putem gândi că influenţa stelelor ar putea să interzică dobândirea virtuţilor demne de laudă sau să le încurajeze. Cunoscând slava noastră, pe care noi am primit-o de la Dumnezeu, cu bucurie şi frică vom face pe plac Domnului, supunându-ne în toate poruncilor Lui, pentru încălcarea cărora întotdeauna cădem în necaz, exact aşa cum prin îndeplinirea lor trăim în bunăstare.

Nimeni fiind ispitit să nu îl învinuiască pe Dumnezeu pentru aceasta „Dumnezeu este neispitit de rele. Ci fiecare se ispiteşte de a sa poftă fiind tras şi amăgit” zice un anumit om ceresc şi insuflat de Dumnezeu (Iac. 1, 13-14). Şi dacă acest lucru este adevărat, atunci nu este limpede că aduc hulă Celui singur drept şi preabun aceia care filozofează cum că El determină, cu stelele, oamenii spre patimi rele? Căci dacă există în stele o oarecare forţă răufăcătoare ce îi determină pe oameni la rău şi la patimi, atunci fiecare lucru rău făcut de aceştia pune forţa aceasta să stăpânească peste oameni. Însă această concepţie este o hulă urâtă de Dumnezeu care însă este îndreptată împotriva capetelor hulitorilor de către însuşi Cel Atotdrept şi Preabun. Numai o singură stea să recunoşti, suflete, ca fiind cea care te îndrumă negreşit către virtuţile minunate: frica curată de Dumnezeu, prin care oricine se îndepărtează de rău, aşa cum spune dumnezeiasca Scriptură (Pilde 15, 27). Pe ea să o păstrezi întotdeauna cu tărie, plutind drept către liniştitul port ceresc. De asemenea să ştii că împlinirea cu fapta a sfintelor porunci este prielnică fricii de Dumnezeu.

 

(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, p. 120)