Nimic nu este mai potrivit pentru gonirea din suflet a obişnuinţelor celor vechi şi îndepărtarea amintirilor care se mişcă şi se ridică în trup, aprinzând o văpaie de tulburare, decât este scufundarea în setea de învăţătură şi urmărirea adâncimii de gânduri ale Sfintelor Scripturi. Când gândurile s-ar scufunda în dulceaţa gonirii după înţelepciunea cea strânsă în cuvinte, ca într-o vistierie, cu puterea cu care se adapă din arătarea acestor cuvinte, omul ar lăsa în urmă lumea şi toate ale ei - şi le-ar uita şi ar şterge din suflet toate amintirile, care pun în mişcare imaginile materialităţii lumii, şi ar şterge imaginile acestea şi din nevoia obişnuitelor gânduri, cu care noi cercetăm firea. Şi sufletul însuşi ar petrece în extaz (răpire), în întâlniri noi, cu marea Tainelor din Scripturi.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 28)