Lauda mormântului, izvor de minuni şi tămăduiri

Iar tu, mormânt sfânt şi cel mai sfânt după mormântul cel de viaţă începător al Stăpânului, care a fost izvorul învierii – ca să-ţi vorbesc ca unei fiinţe-nsufleţite – spune-mi: Unde este aurul neamestecat pe care mâinile Apostolilor întru tine l-au încuiat? Unde este comoara cea necheltuită? Unde este pântecele cel primitor de Dumnezeu? Unde este masa cea însufleţită? Unde este cartea cea nouă nescrisă de mână, pe care în chip de negrăit Dumnezeu-Cuvântul a scris-o? Unde adâncul harului? unde noianul de vindecări? Unde izvorul cel pricinuitor al vieţii? Unde este trupul Născătoarei de Dumnezeu cel multînsetat şi multiubitor de Dumnezeu?

- Pentru ce căutaţi în mormânt pe cea care a fost ridicată la corturile cele cereşti? Pentru ce îmi cereţi mie să plătesc eu certările pazei? Nu-mi stă în putere să mă împotrivesc dumnezeieştilor porunci. Căci trupul cel sfânt lăsând giulgiurile, şi dăruindu-mi mie sfinţenia lui, umplându-mă de bună mireasmă şi de mir şi făcând din mine în loc de mormânt templu dumnezeiesc, acest trup a fost luat şi dus străjuit de îngeri şi arhangheli şi de toate puterile cereşti. Acum şi pe mine îngeri mă înconjoară. Acum dumnezeiescul har sălăşluieşte întru mine. Iar eu m-am făcut spital vindecător pentru cei aflaţi în suferinţă, izvor de tămăduiri veşnic, eu m-am făcut izgonitorul demonilor. Eu m-am făcut cetate de scăpare pentru cei  prigoniţi. Apropiaţi-vă cu credinţă, popoare, şi beţi din râul îmbelşugat al harurilor! Dobândind neîndoită credinţă, apropiaţi-vă! „Voi cei însetaţi, apropiaţi-vă de izvor” a poruncit Isaia, „iar cei ce nu aveţi argint, veniţi de cumpăraţi fără nici un preţ”. Eu tuturor am strigat porunca Evangheliei: „Cel ce însetează de vindecare, de boli, de izbăvire de patimi sufleteşti, dezlegare de păcate, izbăvire din toată ispita, de odihna Împărăţiei Cerurilor, apropiaţi-vă toţi cu credinţă de mine şi adăpaţi-vă din izvorul harului celui cu multe puteri şi multe haruri binefăcătoare! Căci aşa cum energia apei, a pământului, a aerului şi a soarelui plin de raze, una şi simplă fiind, în fiecare participând în chip diferit, schimbându-şi firea cu cea a elementului corespunzător, la fel cum din vie se face vinul, iar din măsline uleiul, la fel şi harul, simplu şi unul fiind, în chip diferit şi corespunzător cu nevoia fiecăruia, împărtăşeşte lucrarea sa celor ce participă la el, fiindcă eu nu am harul prin firea mea proprie. Căci orice mormânt e plin de toată duhoarea şi răspândeşte întristare şi este vrăjmaş bucuriei. Dar eu am primit mir de mult preţ şi mă împărtăşesc de buna lui mireasmă - un mir atât de mirositor şi de puternic, încât şi printr-o mică atingere dăruieşte o împărtăşire din el care nu trece. Căci cu adevărat neschimbăcioase sunt dumnezeieştile harisme. Am primit întru mine drept oaspete pe izvorul bucuriei şi m-am îmbogăţit veşnic de izvorârea lui.

(Sfântul Ioan Damaschinul, Omilia a 3-a la Adormirea Maicii Domnului)