Se ştie că acea cale care duce la Viaţă este strâmtă şi plină de necazuri şi că puţini sunt cei ce o străbat (până la capăt).

De aceea, orice respingere a ispitei venită de la diavol - de dragul moştenirii care este în ceruri - trebuie susţinută puternic de speranţă.

Pentru că oricâte necazuri am răbda, niciunul dintre ele nu echivalează cu bunurile promise sau cu mângâierea pe care o dă încă de aici Duhul cel bun sufletelor, izbăvindu-le din întunericul patimilor şi al răutăţii şi iertându-le mulţimea datoriilor şi a păcatelor.

Pentru că, zice (Apostolul): «Socotesc că pătimirile de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi» (Rom. 8,18).

(Sfântul Macarie Egipteanul, Alte şapte omilii, Cuvânt despre libertatea minţii, 16, în PSB, vol. 34, p. 343)