Sfântul Macarie a întrebat pe Îngerul Domnului, care i s-a arătat spre a-l învăţa tainele cele neştiute şi a zis: „Te rog, spune-mi mie ce rugăciune se potriveşte monahului?” Şi i-a zis lui: „Dacă omul este cu ştiinţă de carte, să zică Psalmii lui David (Psaltirea) sau: Doamne Iisuse Hristoase miluieşte-mă pe mine, păcătosul.”

Această rugăciune este cea mai puternică şi cea mai uşor de zis. Căci mulţi dintre cei cu ştiinţă de carte au părăsit pe toate şi numai zicând această rugăciune s-au mântuit.

Această rugăciune pot s-o zică şi tinerii şi bătrânii şi bărbaţii şi femeile şi Monahii şi Monahiile şi cei învăţaţi şi cei fără de ştiinţă de carte şi cei isteţi şi cei simpli. Care vrea să se mântuiască aceasta să zică şi ziua şi noaptea şi în casă şi pe drum şi stând şi mergând. Ori de călătoreşte ori de lucrează aceasta să zică cu dorinţă şi cu râvnă. Căci e de ajuns pentru toţi cei ce vor să se mântuiască.

În cartea cea dintâi, către Tesaloniceni, Sfântul Apostol Pavel scrie: „Neîncetat să vă rugaţi”. Sfinţii Părinţi tâlcuind aceste cuvinte spun că: „a ne ruga neîncetat” înseamnă a pomeni numele celui sfânt al Domnului în toată vremea.

(Sfântul Ioan Iacob-Hozevitul, Hrană duhovnicească, Editura Lumină din Lumină, București, 2006, p. 232)