Fraţilor, să ne îngrijim  cu osârdie, să ne învrednicim şi noi de o asemenea fericire, să ne facem pe noi înşine biserică dumnezeiască a Sfântului Duh. Să nu fim pomenitori de rău unul asupra altuia. Să înflorim întru evlavie; să strălucim întru dragostea către cei săraci; să ne înfrumuseţăm cu dragostea de fraţi; să fim aprinşi cu duhul; să slujim lui Dumnezeu. Să păşim către El cu curăţie şi cu evlavie, ca să ne arătăm vrednici înaintea Lui, după cum a spus chiar El: Fi-va locaşul Meu la ei şi voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu (Iez. 37, 27). Şi cum va fi aceasta? Dumnezeu Se va sălăşli prin Împărtăşania cu Trupul Său cel de viaţă făcător întru noi. Oare aceasta nu este lucru mai curat decât aurul şi mai strălucitor decât soarele? Nu se va înnoi oare orice zi după curăţie, precum vulturul şi zborul către înalt al gândului? Înţelegând aceasta, fraţilor, să ne înnoim prin bunătate şi prin curăţie.

Şi viaţa noastră să fie plină de vrednicie; după sfinţenia ei şi nu doar după nume să ne arătăm creştini! Încă, dedându-ne la nevoinţa cea duhovnicească, să ne întrecem unul pe altul întru virtute, ca şi nouă să ne spună Stăpânul nostru: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii (Mt. 25, 34)! Pe ea deci de acum înainte să o preaslăvim prin fapte bune. Deşi până astăzi ne-am deprins să trăim în desfrâu şi în lenevire, de acum înainte să ne silim să facem fapte bune. Căci Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea (Mt. 11, 12), prin Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava acum şi pururea şi în vecii vecilor.

(Sfântul Clement de Ohrida, Cuvinte şi învăţături de folos pentru orice creştin, Editura Sophia, 2014, pp. 26-27)