Să nu iasă din gura voastră nici un cuvânt rău!

Cuvinte duhovnicești

Să nu iasă din gura voastră nici un cuvânt rău!

    • Să nu iasă din gura voastră nici un cuvânt rău!
      Să nu iasă din gura voastră nici un cuvânt rău!

      Să nu iasă din gura voastră nici un cuvânt rău!

Luaţi aminte, fraţilor, ca să nu iasă din gura voastră nici un cuvânt urât. Mâinile mele sunt cei ce se ostenesc; lucraţi dar, o mâinile mele, şi nu conteniţi slujba cuvioasă, căci mâna Domnului vă întăreşte şi dintr-o parte şi din alta.

Luaţi aminte, fraţilor, ca să nu iasă din gura voastră nici un cuvânt urât. Mâinile mele sunt cei ce se ostenesc; lucraţi dar, o mâinile mele, şi nu conteniţi slujba cuvioasă, căci mâna Domnului vă întăreşte şi dintr-o parte şi din alta. Şi nu vă împotriviţi, de vreme ce împreună ajutându-vă, împliniţi toată trebuinţa trupului vostru. Voi, purtătorii de grijă, sunteţi ochii mei. Deci căutaţi bine, uitându-vă cu băgare de seamă şi mai înainte spunând greşala celor ce pot să se poticnească, ca să vă faceţi vrednici de paza lui Dumnezeu. Am şi picioare: acestea sunt cei ce ţin greutăţile fraţilor cu vitejie şi cu bucurie. Şi să ştiţi, că de veţi răbda în această stare bună, vă veţi odihni în veci. Nu fac această mustrare, ca să vă veselesc, ci ca să vă deştept silinţa, când vă leneviţi şi când nu vă gândiţi la osteneli.

(Sfântul Teodor Studitul, Cuvântări duhovnicești, Editura Episcopia Alba Iulia, Alba Iulia, 1994, p. 11)

Citește despre: