Contemplaţia se află în cele mai fine lucrări ale minţii şi în permanenta meditaţie asupra lui Dumnezeu. Sălaşul ei este rugăciunea neîncetată şi astfel ea luminează latura duhovnicească a sufletului, mintea. „Uneori, contemplaţia izvorăşte din rugăciune, făcând să tacă rugăciunea buzelor. Atunci, omul aflat în rugăciune devine prin contemplaţie un trup fără suflare, în afara sa. Această stare e cunoscută drept contemplaţia rugăciunii”. „În această contemplaţie încărcată de rugăciune există felurite trepte şi o diversitate de daruri”, căci „mintea încă nu a ajuns” în acea sferă unde nu mai există rugăciune, fiindcă în acea sferă este ceva mai mare decât rugăciunea.

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 69)