Samson - preînchipuire a lui Hristos

Cuvinte duhovnicești

Samson - preînchipuire a lui Hristos

    • Samson - preînchipuire a lui Hristos
      Foto: Ştefan Cojocariu

      Foto: Ştefan Cojocariu

Samson este un tip al adevăratului nazireu, care este Hristos. Căci Acesta, primind trupul nostru fără umezeala păcatului, a nimicit pe cei de alt neam care sunt demonii.

Ce semnifică acest Samson care ucide pe cei de alt neam cu o falcă de asin?

Aici, Samson este un tip al adevăratului nazireu, care este Hristos. Căci Acesta, primind trupul nostru fără umezeala păcatului, a nimicit pe cei de alt neam care sunt demonii. Şi faptul că a fost legat de ai săi şi a fost predat celor de alt neam, în mod limpede s-a săvârşit aceasta pentru [a închipui pe] Domnul. Căci cei ce l-au legat pe el, deşi păreau de acelaşi neam cu el, l-au predat neamurilor. Dar a izvorât şi din trupul Domnului, după cum a izvorât din locul unde a aruncat falca, apa cunoştinţei, de care a însetat zicând: Ca să Te cunoască pe Tine, Dumnezeul cel adevărat şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Dar orice Samson, adică nazireu, prin falca de asin, adică prin înfrânarea trupului, care este de alt neam decât sufletul, precum şi măgarul părţii neamurilor este de alt neam faţă de Lege, omoară patimile prin lucrarea practică. Apoi însetează de dumnezeiasca cunoştinţă şi, prin rugăciunea care izvorăşte din însăşi fapta virtuţii, i s-a trimis acestuia cunoştinţa dumnezeiască, adăpându-l pe el şi înviorându-l. Şi chiar dacă a fost împresurat înlăuntrul zidurilor Gâzei, adică de cele sensibile, a ridicat pe umerii nevoinței ascetice porţile, adică simţurile, şi le-a urcat apoi în muntele celei mai înalte contemplaţii.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Întrebări și nedumeriri, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 133)