Omul care crede că toată averea sa este dar de la Dumnezeu şi mulţumeşte cu osârdie pentru toate Dătătorului tuturor bunătăţilor, împărtăşind cu plăcere din averea sa celor care îi cer. Iată cine este sărac cu duhul, şi tocmai aceşti săraci cu duhul sunt fericiţi, după cuvântul Domnului, căci unde este smerenie, mărturisirea propriei sărăcii, propriei ticăloşii, acolo este Dumnezeu, iar unde este Dumnezeu, acolo este curăţirea de păcate, acolo sunt pacea, lumina, libertatea, îndestularea şi fericirea. Tocmai acestor săraci cu duhul a venit Domnul să le binevestească Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu, după cum este scris: M-a trimis să binevestesc săracilor (Lc. 4, 18) - celor săraci cu duhul, nu celor ce se îmbogăţesc lumeşte, fiindcă trufia acestora din urmă alungă de la ei harul lui Dumnezeu, şi ei rămân sălaş pustiu şi puturos. Oamenii sunt gata să le dea mână de ajutor şi milostivire celor ce sunt săraci cu adevărat şi au mare nevoie de lucrurile cele mai trebuincioase: oare nu cu atât mai mult Se va îndura Dumnezeu de sărăcia cu duhul, nu Se va pogorî spre ea părinteşte la chemarea ei şi n-o va umple de comorile Sale duhovniceşti? Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi (Lc. 1, 53), spune Scriptura.

(Sfântul Ioan din Kronstadt, Fericirile evanghelice în viața noastră, Editura Sophia, București, 2012, p. 22)