”Veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi"

Cuvinte duhovnicești

”Veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi"

    • ”Veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi"
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

„Voi vărsa din Duhul Meu peste tot trupul", la care părinţii adaugă: tot trupul credincios adică. Voi vărsa din Duhul Meu, iar nu „voi vărsa Duhul Meu".

Căci această putere se naşte prin Duhul Sfânt, Cel ce purcede după ipostas din Tatăl, potrivit făgăduinţei, şi se revarsă din Duhul lui Dumnezeu peste credincioşi în zilele cele din urmă, cum a profeţit Ioil. În zilele cele din urmă, zice profetul după cuvântul lui Dumnezeu Însuşi: „Voi vărsa din Duhul Meu peste tot trupul", la care părinţii adaugă: tot trupul credincios adică. Voi vărsa din Duhul Meu, iar nu „voi vărsa Duhul Meu". Căci nu dumnezeirea o revarsă, potrivit cu distincţia cea mai clară a Părinţilor, ci darul. De aceea și Domnul Iisus Hristos a zis că „veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi". Veţi lua putere, iar nu Duhul Însuşi. „Alta, zice, este puterea dăruită şi altul este Duhul, Cel ce dăruieşte". De aici şi corifeul apostolilor în cuvântarea sa către Iudei zice despre Domnul Iisus Hristos: „primind de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, L-a revărsat pe Acesta, cum vedeţi şi auziţi voi". Făgăduinţa Duhului este revărsată şi nu Duhul însuși. Încă Petru iarăşi: „Să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi" - în nici un caz nu veţi primi Duhul, căci după fire Duhul este neparticipat oricărei făpturi născute. Dar ce veţi primi? „Darul Duhului Sfânt". „Căci altul este împăratul şi altul darul împăratului", după cum spune limpede autorul cugetător de Dumnezeu.

(Sfântul Calist Angelicoudes, Trei tratate isihaste, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 121)