Străduiţi-vă să nu vă fure împrăştierea, iar dacă se va întâmpla să fiţi furat de ea din neputinţa pe care o au în fire toţi oamenii, nu vă descurajaţi. A nu fi biruit deloc este un lucru nefiresc pentru omul trăitor pe pământ, nici măcar pentru cel care trăieşte în cea mai adâncă pustie şi însingurare. Nestatornicia şi alunecările lucrează neapărat în fiecare om, chiar şi în sihastrul care se nevoieşte cu cea mai mare asprime – cu atât mai mult e cu neputinţă să nu fie furat cel ce trăieşte în lume, în mijlocul tuturor smintelilor. Să nu doriţi de la dumneavoastră ceea ce este cu neputinţă, să nu pretindeţi sufletului dumneavoastră ceea ce el nu-i în stare să dea. Vindecaţi-vă alunecările prin pocăinţă, iar ceea ce lipseşte din lucrarea dumneavoastră acoperiţi cu umilinţa duhului.[…]

Eu altă cădere nu ştiu la călugăr din altceva, fără numai din a crede inimii sale. Unii zic că omul cade din cutare sau cutare pricină – dar eu, precum am zis, altă cădere nu ştiu să fie la cineva, fără numai din aceasta. Văzut-ai pe cineva că a căzut? Să ştii că urmat sieşi. Nu este alt lucru mai greu decât acesta, nici mai pierzător.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 55-56; 60)