În căutarea continuă a formelor noi de misiune fundamentate pe eterna „Cale, Adevăr și Viată - Hristos, Dumnezeu-Omul“, parohia rămâne aceeași străveche instituție, continuu pregătită pentru înnoirea cerută de exigențele misionare ale timpului.
Bazată pe comunitatea euharistică locală, parohia oferă cel mai potrivit mijloc de creștere duhovnicească a membrilor ei de toate vârstele și categoriile sociale. Tânărul, ca și cel în vârstă, omul fără multă carte, ca și intelectualul, cel cu multe nevoi, ca și cel înstărit pot găsi în comunitatea parohială din care fac parte ambianța necesară unei viețuiri creștine autentice. Toate celelalte forme ale misiunii Bisericii Ortodoxe prezente în afara parohiei: religie în școală, armată, spital, penitenciar, orfelinat sau învățământul teologic etc. au importanța lor în măsura în care persoana cuprinsă în atare formă de misiune este orientată spre integrarea plenară în comunitatea euharistică locală - parohia.

Foarte puțini tineri declară că nu cred în Dumnezeu

În ce măsură, tinerii români ai anilor de după 1990 au descoperit calea spre participarea lor ca mădulare active în viața euharistică mai întâi, dar și în cea administrativă, intelectuală, socială a parohiei?

Răspunsul nu poate fi, desigur, un „da“ sau un „nu“ categoric. Totul, aici, are nuanțele sale, dependente de o serie de considerente, dintre care nu pot, desigur, lipsi: patosul misionar al preotului, puterea cu care s-a exercitat presiunea ideologiei atee înainte de 1990, subtilitatea și tăria tentațiilor de tot felul care cuprind viața tinerilor în aceste timpuri, criza economică prin implicațiile sale în favorizarea prostituției, a rezervei în fața formării unei familii din cauza lipsei unei locuințe sau a unui loc de muncă etc.
Complexitatea unui număr felurit de factori arată varietatea modalităților de abordare de către tineri a participării lor la viața Bisericii prin intermediul parohiei din care fac parte. În primul rând, trebuie afirmat că după 1989 foarte puțini tineri declară că nu cred în Dumnezeu. Avem aici consecința faptului că ideologia atee n-a reușit să-l schimbe structural pe român, că misiunea Bisericii și în perioada l948-1989 a fost prezentă în ciuda obstacolelor de tot felul și a lipsei de curaj misionar a unora dintre clerici și că încărcătură religioasă a momentelor din Decembrie 1989 a orientat mulți tineri spre întâlnirea cu Dumnezeu și Biserica Sa.
Consecința firească a realității expuse este observată în numărul considerabil de parohii, mai ales din mediul urban, în care prezența tinerilor la jertfa euharistică, precum și la preocupări de ordin administrativ sau activități culturale sau diaconale, este evidentă. Imaginea grupurilor de tineri așteptându-și rândul pentru Taina Spovedaniei sau pentru primirea Sfintei Euharistii, timpul săptămânal consacrat întâlnirilor preotului cu tinerii din parohie, participarea acestora ca membri în consiliile și comitetele parohiale, cu tot impactul acestei participări asupra aspectelor administrative sau sociale, sunt câteva elemente ușor de sesizat și care constituie semnul evident de schimbări petrecute în viața societății românești și a Bisericii sale Ortodoxe în ultimul timp.
În același timp, orice analiză obiectivă arată că, paralel cu viețuirea creștină definitorie pentru mulți tineri, se desfășoară, în contextul societății românești a ultimilor ani, și o altă viață, cea a tinerilor aflați departe de Biserică, fie prin indiferență, fie printr-un comportament străin de valorile Sfintei Evanghelii.

Acești tineri, din păcate într-un număr destul de mare, constituie sau ar trebui să constituie prioritatea misionară a Bisericii, în primul rând a parohiilor din care fac ei parte. Lucrarea nu este deloc ușoară. În mediul urban, conștiința apartenenței la biserica parohiei s-a micșorat foarte mult în ultima jumătate de veac, în cazul în care ea n-a dispărut cu totul în unele părți. Mulți tineri nu cunosc de care parohie aparțin și cine este preot acolo. Trecerea prin biserică cu ocazia unor botezuri, cununii sau înmormântări nu este, în majoritatea cazurilor, suficientă pentru a forma sentimentul clar al necesității participării la viața parohiei. Cu toate că în ultimul timp s-au construit în cartierele mărginașe ale marilor orașe biserici, numărul acestora este relativ mic față de nevoile zecilor de mii de suflete care, uneori, sunt atașate la o singură parohie.

Preotul are posibilitatea să creeze felurite momente misionare la nivelul parohiei

La sate, viața creștină a tinerilor are specificul ei. Greutățile nu lipsesc nici aici, precum nu puține și diversificate sunt tentațiile. Localurile care adăpostesc discoteci sau baruri de noapte, în general, absente la sat înainte de 1990, constituie o atracție de cele mai multe ori nocivă, căreia puțini tineri pot să-i reziste. În unele părți ale țării, mai ales în zonele de câmpie, există moștenirea unei atitudini foarte rezervate a majorității tinerilor de a participa la viața parohiei, atitudine ce caracterizează aceste zone de multe decenii.

Din cele arătate foarte succint, rezultă totuși complexitatea pastorației îndreptată către tinerii parohiilor urbane sau de la sate. Lucrarea nu este ușoară, dar nici obstacolele de nedepășit. În primul rând, preotul, conștient de importanța misiunii sale printre tinerii parohiei, are în sprijinul demersului său pastoral faptul că tinerii români, ca de altfel majoritatea populației, nu manifestă ostilitate față de Biserică. Rare sunt cazurile, chiar extrem de rare, în care părinții nu-și botează copiii. Cununia religioasă este considerată de toți ca indispensabilă pentru formarea unei familii. La întrebarea dacă au credință în Dumnezeu, cvasi¬totalitatea tinerilor răspund afirmativ.

Pornind de la constatarea acestei situații, mult diferită din fericire de ceea ce se întâmplă în țările occidentale și chiar în unele din cele vecine nouă, preotul are posibilitatea să creeze felurite momente misionare la nivelul parohiei sale, prin care să conștientizeze tinerii că mărturisirea credinței în Dumnezeu trebuie urmată de o atitudine corespunzătoare în viața de familie, școală, la locul de muncă sau de petrecere a timpului liber. Căci nu putem să nu constatăm diferența foarte mare între declarația că au credință în Dumnezeu și comportamentul multora dintre tinerii României de astăzi.

Organizarea de întâlniri săptămânale cu tinerii parohiei în cadrul cărora aceștia să-și deschidă inima curajos, fără complexe, preotului, inițierea de pelerinaje, favorizarea alegerii unor tineri în structura consiliilor și comitetelor parohiale, implicarea în predarea religiei în școală, organizarea unor coruri parohiale de tineri, ajutorul acordat unor tineri cu probleme sunt câteva din aspectele misiunii preotului în sânul generației tinere. Toate acestea implică însă prezența unui preot responsabil, conștient de răspunsul pe care-l va da în fața dreptului Judecător pentru fiecare suflet pierdut din parohie din cauza lipsei sale de angajament misionar sau a vieții sale personale derulată în contradicție cu preceptele pe care le propovăduiește.

Tineretul român actual este supus unui număr extrem de mare și diversificat de chemări, structurate, în linii mari, în două categorii. Pe de o parte, vocea lumii secularizate, în viziunea căreia Biserica nu poate avea cuvânt în cetate, ci doar în viața particulară, se face auzită în tot ceasul și prin căi din ce în ce mai sofisticate. Această voce este dublată, sau mai bine zis¬ constituie izvorul a tot mai felurite tentații prin care tânărul este cuprins în vraja unei pseudolibertăți care se transformă, în scurt timp, în lanțurile celei mai aprige sclavii.

Glasul Bisericii, pe de altă parte, răsună cu insistență la poarta vieții tinerilor români actualmente, iar urmările acestei atitudini misionare, în reușitele și carențele ei, au fost analizate neexhaustiv în rândurile de față.
Starea actuală și calea de perspectivă ale societății românești actuale permit ca cele două feluri de chemări să poată fi auzite, înțelese, admirate, urmate de tânărul contemporan. Depinde de înțelepciunea și patosul pastoral al clericilor și laicilor angajați în misiunea Bisericii pentru ca tinerii să rămână sau să devină iubitori și următori de Hristos, bucurându-se, în același timp, de entuziasmul, veselia, spontaneitatea și dorința de libertate specifice vârstei. (*Intertitlurile aparțin redacției)