Pe baza credinței lor sincere și a răbdării în suferință, Mântuitorul i-a vindecat pe cei doi orbi din Capernaum

Poate că cei doi orbi vor fi făcut și ei o anumită pocăință, pe care Mântuitorul le-a apreciat-o, dimpreună cu răbdarea în suferință, întrucât și-au purtat crucea vieții fără să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu.

În Sfânta Scriptură a Noului Testament, vedem că, de cele mai multe ori, atunci când săvârșea o minune asupra oamenilor, Mântuitorul obișnuia să-i întrebe pe cei suferinzi dacă ei cred în posibilitatea vindecării și numai după ce răspundeau afirmativ, proceda efectiv la însănătoșirea cuiva, subliniind, prin cuvintele: «fie ție după credința ta» sau «după credința voastră fie vouă», că, de fapt, vindecarea era determinată de credința pe care omul o avea în suflet și pe care și-o mărturisea, fără rezerve.

Astfel au stat lucrurile și cu cei doi orbi vindecați de Domnul Hristos, în orașul Capernaum. Aceștia erau convinși că Învățătorul din Nazaret nu era un simplu prooroc, ci Însuși Mesia, Izbăvitorul lumii, pe care Dumnezeu-Tatăl Îl promisese protopărinților Adam și Eva, când i-a izgonit din Grădina Edenului. Dovadă stau cuvintele de adresare ce le-au însoțit cererea: «miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David!» (Matei 9, 27), ceea ce înseamnă că-L identificau cu descendentul regelui David, prin Care Dumnezeu avea să izbăvească lumea de păcat. Aveau convingerea că Iisus nu era doar un om ce deținea anumite cunoștințe medicale sau o persoană înzestrată nativ cu o putere extraordinară, ci că este Însuși Dumnezeu,

Doctorul, prin excelență, al trupurilor și al sufletelor noastre. Nu cu mult timp în urmă, îl vindecase pe slăbănogul din Capernaum, mai întâi, sufletește, prin iertarea păcatelor, apoi și trupește, prin revigorarea organismului paralizat, ca să ne dea tuturor de înțeles că, de multe ori, o anumită boală trupească poate fi consecința îmbolnăvirii sufletești, din pricina păcatului. Poate că cei doi orbi vor fi făcut și ei o anumită pocăință, pe care Mântuitorul le-a apreciat-o, dimpreună cu răbdarea în suferință, întrucât și-au purtat crucea vieții fără să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu.

Conștientizând nenorocirea vieții lor, își doreau din tot sufletul ca Cineva, cândva, să pună capăt suferinței de a nu vedea. Desigur, vor fi avut parte de mila celor din jur, însă, oricât de mare ar fi fost ajutorul venit din partea oamenilor, acesta nu se putea compara cu redarea luminii ochilor de către Domnul Hristos. Și, iată, pe baza credinței lor sincere, ferme, adevărate, precum și a răbdării în suferință, Mântuitorul S-a milostivit de ei și i-a vindecat

De la același autor

Ultimele din categorie