Altceva este să simți și altceva să citești sau să vorbești despre harul dumnezeiesc!

Reflecții

Altceva este să simți și altceva să citești sau să vorbești despre harul dumnezeiesc!

    • Altceva este să simți și altceva să citești sau să vorbești despre harul dumnezeiesc!
      Foto: Bogdan Zamfirescu

      Foto: Bogdan Zamfirescu

O, har, har! Vino și la noi, vino repede! Cum se schimbă omul, cum se preschimbă, cum devine un biet om atunci când îl umbrește dumnezeiescul har! Acest har dumnezeiesc  i-a făcut pe mucenici nu numai să nu simtă durerile muceniciei lor, ci să se și bucure că mucenicesc pentru Hristos. „Pentru Tine suntem omorâți toată ziua, socotiți am fost ca oi de junghiere” (Ps. 43, 23). Altceva este să simți și altceva să citești sau să vorbești despre harul dumnezeiesc.

Gheronda Efrem Katounakiotul - Dumnezeiescul  har. Cuvinte de învățătură

Dumnezeiescul har este unul dar se arată, lucrează și este văzut, da, este văzut, după măsura fiecăruia. Ah, și cum tresaltă înlăuntrul tău când vezi, când simți acest har dumnezeiesc! „Eu am zis : Dumnezei sunteți și fii ai Celui Preaînalt !” (Ps. 81, 6)

O, har, har! Vino și la noi, vino repede! Cum se schimbă omul, cum se preschimbă, cum devine un biet om atunci când îl umbrește dumnezeiescul har! Acest har dumnezeiesc  i-a făcut pe mucenici nu numai să nu simtă durerile muceniciei lor, ci să se și bucure că mucenicesc pentru Hristos. „Pentru Tine suntem omorâți toată ziua, socotiți am fost ca oi de junghiere” (Ps. 43, 23). Altceva este să simți și altceva să citești sau să vorbești despre harul dumnezeiesc. Acest har dumnezeiesc l-a făcut pe Motovilov, ucenicul Sfântului Serafim de Sarov, să nu poată să vadă fața sfântului, din pricina strălucirii ei mai presus de fire. Să mă refer și la un altul. De ce fiii lui Israel nu au putut să privească și să vadă fața profetului Moise când a coborât din muntele Sinai, ducând cu sine tablele scrise de Dumnezeu ale Legii Scrise și a fost silit sfântul să-și acopere fața? Există multe lucruri pe care omul le va întâlni în viața lui, să spunem. De multe ori eram nedumerit și nu pricepeam, cum Sfinții Părinți, atunci când se rugau, ridicau mâinile sus. Nu puteam să pricep. Când mi-a venit rândul și mie, atunci am priceput. Nu poți, părinte, să te stăpânești nu poți. De câte ori nu am ridicat și eu mâinile sus la cer? Iar cu sufletul le-am ridicat încă și de mai multe ori. Ca fiul către Tatăl. Nu poți să te stăpânești. Când covârșește harul, atunci și tu te pierzi. Iar când se oprește harul, atunci te ia cu frisoane. Unde am ajuns ! Unde am ajuns !

Altă dată adunam migdale în zona noastră, a trecut un avion pentru că locul nostru este între doi munți și noi suntem într-o văgăună, și a adus cu el ca un fel de melodie, ca un cor. Zgomotul avionului, îl făcea să semene cu o melodie, cu o muzică. A plecat de îndată sufletul meu în întâmpinarea Mirelui, cum se zice, cred la Apostol (1 Tes. 4, 17).Astfel înțelegi din experiență ce vrea să spună Apostolul. Când nu treci prin asta, înțelegi în parte ce spune, nu înțelegi deplin. O înțelegi când străbați același drum. Și spun că de aceea zice Apostolul „Și noi vom fi răpiți”. Așa ceva nu poți provoca tu, asemenea lucruri vin singure. Altceva este să le plănuiești tu, să le meditezi, să le scrii, și altceva să vină ele singure. Am făcut metanii. Vine gândul : „Acolo unde faci metanii, acolo sunt picioarele lui Hristos”. Cad și sărut podeaua, acolo unde a umblat Hristos, sărut și îmbrățișez podeaua pe unde a trecut Hristos. Dar aceste lucruri vin singure, nu le provoci tu, vin singure, acesta este harul, fratele meu. Nu mă pot stăpâni. De aceea vorbesc. Ca o furnică ce a găsit hrană, se duce și anunță întregul mușuroi și vin multe furnici să mănânce acea hrană. Cum spune și Sfântul Ioan Gură de Aur: „Vițelul este gras, masa este plină, nimeni să nu plece flămând” (Aceasta o spune la Cuvântul lui panegiric al Învierii). Așa și eu, nu pot să țin pentru mine. Adică ceea ce am găsit, vino și tu, veniți și mâncați, aici este comoara! Când te apropii de un om duhovnicesc, iei. Iei. Adică harul se transmite și, prin rugăciune, se transmite harul chiar și de la distanță. Și dacă am o bună rugăciune, zic, gheronda se roagă pentru mine aici jos, zic. Și astfel o simt și eu. Harul în acest mod vine.

Când vine harul, uiți și necazurile și chinurile, halal să devină toate. Când vine întristarea, uiți harul și zici, aman, aman, Dumnezeu m-a părăsit, nici să mă rog nu pot, nimic, s-a dus, Dumnezeu m-a părăsit, în vreun fel mă are pentru pedeapsă. Când te întorci de cealaltă parte le uiți pe cele dintâi și când te întorci la cele dintâi le uiți pe celelalte. Așa este. E, aceasta îl antrenează pe om în smerenie. Nu eu, ci harul care este în mine (cum zicea și Apostolul, 1 Cor. 15, 10). Se antrenează omul în smerenie. De multe ori m-am dus în Biserică, în altar, aici este Dumnezeu. Te încredințează, ca să zicem așa. De multe ori când liturghisea gheronda, eu nu mai slujeam. E, ori eu, ori el. Întreaga biserică era cufundată în dulceață, în miere, ca să zicem așa. Gheronda slujea, iar eu simțeam harul.

Gheronda Iosif ne spunea că dacă mergeți într-o casă și aveți stare duhovnicească, puteți să vă dați seama ce duh circulă în acea casă, dacă de exemplu este un duh de răpire, sau de minciună, sau de bani. Ceea ce ne-a spus am înțeles-o în parte. Ce înțelege acum gheronda prin faptul de a merge într-o casă și să înțelegi duhul care circulă pe acolo? Nu ți se pare ceva de necrezut, ba chiar irațional? Și totuși chiar așa este. M-am dus într-o zi să slujesc la gheronda Iosif. De cum am intrat în chilie la el, îi zic imediat : Gheronda, ce se întâmplă aici înlăuntru? Ce este? zice. Ceva ca și cum mi-ar impune tăcerea. Imediat în sufletul meu s-a creat o astfel de stare, ca și cum ar vrea să înștiințeze cumva că aici înlăuntru este liniște. „Să-ți spun”, zice gheronda Iosif: „Acum în Postul Mare, sâmbăta vom liturghisi, vom mânca și vom vorbi cu părintele Arsenie, până duminică seara. Duminică seara vom pune pocăință fraților. Dar întreaga săptămână după aceea nu vom mai vorbi, ne vom înțelege numai cu gândul, vei veni sâmbătă tu, ne vom împărtăși și numai atunci vom vorbi”. Atunci am înțeles din proprie experiență ceea ce ne zicea gheronda Iosif.

Cât de dulce, dar cât de dulce este Iisus! Tot numai bucurie, tot numai dragoste, tot numai pace și liniște, tot veselie, tot numai săltări. Cât de dulce este Iisus! Harul se păstrează numai cu smerenie și mulțumire la Dumnezeu. Smerenia că „nu sunt vrednic să fiu numit fiu al tău, fă-mă pe mine ca pe unul din argații tăi” (Lc. 15, 19). Este cu adevărat întristător că marea comoară, pe care am primit-o la Sfântul Botez, adică înfierea, și pe care o ținem, potrivit Apostolului (2 Cor. 4, 7) în vase de lut, o ignorăm. Și de aceea ne lenevim cu ușurință, disprețuim cu ușurință, într-un cuvânt, cu ușurință cădem. Fericit acela care a primit harul și a murit cu el, dar mai fericit este acela care a trăit și l-a înmulțit și l-a sporit și după aceea a adormit. Am văzut odată un vis, că m-am dus în satul meu, acolo unde m-am născut, și nu m-am dus la casa părintească, ci m-am dus în biserică, am pășit înlăuntru și m-am dus în altar, acolo am văzut cristelnița unde am fost botezat, acolo de unde a ieșit harul. Am îngenunchiat și am îmbrățișat-o și am sărutat-o, am sărutat-o, am sărutat-o cu multe lacrimi.