Mi-a povestit ava Ioan Romanul, ucenicul minunatului Ioan Savaitul: Pe când şedeam noi în Mănăstirea lui Arselan, iată într-o zi un arici mare şi-a adus puiul mic pe care-l ducea în gură, căci era orb, şi l-a pus la picioarele bătrânului. Când a văzut cuviosul că era orb, s-a aplecat la pământ şi făcând tină a uns ochii lui şi îndată a văzut. Şi apropiindu-se mama ariciului a sărutat urmele bătrânului şi, luându-şi copilul pe care-l aduse, a plecat săltând. A doua zi, însă, iată mama ariciului aduce bătrânului în gura ei o varză mare trăgând-o cu mare greutate şi, surâzând, cuviosul îi zice: “De unde ai adus-o? Desigur ai furat-o din grădinile părinţilor, eu însă nu mănânc lucruri furate. Du-te şi pune-o de unde ai furat-o.” Şi ruşinându-se animalul a luat varza şi a dus-o în grădina de unde o luase.

(Dimitrios G. Tsamis, Patericul sinaitic, Editura Deisis, p. 128)