Nu putem duce o viață de rugăciune, nu ne putem îndrepta spre Dumnezeu decât în măsura în care ne eliberăm de stăpânire, pentru a avea astfel două mâini libere, pentru a oferi și o inimă cu totul deschisă – nu ca și cum ar fi o pungă pe care ne-am teme s-o ținem deschisă ca nu cumva să ne curgă banii din ea, ci ca și cum ar fi o pungă deschisă și goală – și, de asemenea, pentru a păstra și o inteligență cu totul deschisă față de necunoscut și neprevăzut. Acesta este felul în care suntem bogați și în același timp cu totul liberi de bogăție. Acesta este punctul în care putem spune că ne aflăm în afara Împărăției și totuși suntem atât de bogați înlăuntrul ei și atât de liberi.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, ediția a doua, traducere de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, pp.  66-67)