- Ce putem să facem dacă acolo unde se înfăptuieşte taina cununiei ne pune preotul să juruim pe Sfânta Evanghelie? Ştim cu toţii că acest fapt este interzis...

- Păi staţi să ne lămurim. Treaba aia cu mâna pe Evan­ghelie, aia nu e jurământ. Că zice: Aţi depus un jurământ înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor... No, uite, de jură­mântul ăsta chiar trebuie să vă temeţi! 

- Eu am auzit aceeaşi întrebare raportată la jurămân­tul militar. De exemplu, un creştin poate să jure pentru popor? Eu am făcut vreo trei jurăminte din acestea: pen­tru comandantul suprem, în noiembrie 1989, pentru că eram unitate operativă, apoi pentru onoarea României... Auzi, onoarea României, în ianuarie 1990. 

- Deci, dacă acolo, în faţa Evangheliei, voi faceţi fiţe şi mofturi de ge­nul acesta, înseamnă că n-aţi găsit omul cu care să vă iubiţi până la moarte. Ce vă deranjează nu e faptul că depuneţi jurământ, ci că jurământul acela vă spune: Mire şi mireasă nu eşti 24 de ore! Mire şi mireasă eşti o veşnicie! Când ai conştiinţa asta, acela nu-i jurământ, aceea-i che­ia de aur a intrării pe poarta de cleştar a căsniciei.

(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism în vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, p. 122)