Spunea unul dintre Sfinţii Părinţi, zicând că în Schit, când slujea preotul în biserică, se pogora Sfântul Duh în chip de vultur, în vremea Sfintei împărtăşiri şi nimeni nu-L vedea pe El, decât numai clerul. S-a întâmplat însă, într-o zi, că a întrebat un oarecare frate pe diacon despre un cuvânt de folos, dar diaconul nu i-a împlinit dorirea. Şi după aceea, în vremea slujirii Sfintei Liturghii, nu a mai venit umbrirea vulturului, după obicei. Și, a zis preotul, către diacon: „De unde, oare, vine aceasta? Că ori întru mine este greşeala, ori întru tine”. Depărtează-te, dar, de la mine puţin şi, de se va pogorî vulturul, cunoscut semn va fi, cum că pentru tine nu S-a pogorât Sfântul Duh”. Deci, depărtându-se diaconul, îndată S-a pogorât Duhul Sfânt, în chip de vultur.

Iar după ce au sfârşit Sfânta Liturghie, a zis preotul către diacon: „Spune-mi mie, ce ai făcut?”. Iar el, mărturisindu-i, a grăit: „Nu mă ştiu pe mine însumi greşit cu alt lucru sau faptă, fără decât că m-a ajuns pe mine un frate, când veneam la biserică, si m-a întrebat cuvinte de folos, iar eu i-am răspuns că n-am vreme, fiindcă veneam la biserică”. Deci, i-a zis lui preotul: „Pentru tine, dar, nu s-a pogorât Duhul, fiindcă fratele s-a mâhnit din pricina ta”. Drept aceea, a mers diaconul la fratele acela şi s-au împăcat, recunoscându-și vina. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, pp. 331-332)