Cât credem în Sfintele Taine?

Cuvinte duhovnicești

Cât credem în Sfintele Taine?

    • Cât credem în Sfintele Taine?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Este foarte important să credem în Tainele Bisericii, să avem această pu­tere a credinţei, că primim, într-adevăr, iertarea, binecuvântarea, mila şi dragos­tea lui Dumnezeu.

Sfântul Siluan Athonitul povesteşte o întâmplare despre un schimonah din Sfântul Munte care, pe patul de moarte, s-a spovedit stareţului, şi aştepta să moa­ră. Dar tot nu-şi găsea el liniştea, pentru că a zis că „trebuie să vină Părintele Macarie să-l spovedească pe el...”, că atunci o să aibă el dezlegare de sfârşit, că simte el că nu i s-au iertat lui cu totul păcatele şi „să vină Părintele Macarie să mă spo­vedească pe mine!” Şi părinţii s-au dus şi l-au chemat pe Părintele Macarie şi l-a mai spovedit o dată, dacă aşa a vrut el. S-a liniştit şi-a murit cu pace. Şi zice Sfân­tul Siluan: „Oare de prima dată nu i se iertaseră păcatele, de la spovedania sta­reţului? Zice: „Da, i se iertaseră, dar pentru că el nu credea că i s-au iertat, ră­mâneau asupra lui. Dacă a vrut el să-l mai spovedească o dată Părintele Maca­rie, iaca l-a mai spovedit, şi dacă el a cre­zut, a primit uşurare. Şi spune Sfântul Siluan: „Este foarte important să credem în Tainele Bisericii, să avem această pu­tere a credinţei, că primim, într-adevăr, iertarea, binecuvântarea, mila şi dragos­tea lui Dumnezeu.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, București, 2006, p. 30)