Ce este curăţia?

Cuvinte duhovnicești

Ce este curăţia?

    • Ce este curăţia?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Nunta este dintru început curată şi binecuvântată de Dumnezeu. Însă aceasta se ridică la înălţimea virtuţii doar atunci când este însoţită de curăţie, adică de cinste şi de încredere reciprocă.

Ce este curăţia? Unii, în mod greşit, confundă curăţia cu fecioria. Şi, pentru faptul că fecioria nu este obligatorie, ei socotesc şi curăţia ca pe un lucru neobligatoriu pentru toţi oamenii. „Monahii şi monahiile au făcut legământul fecioriei – spun ei – şi trebuie, prin urmare, să se afierosească unei vieţi de curăţie, însă noi, oamenii trăitori în lume şi cu familie, suntem slobozi de îndatorirea de a ne nevoi întru această virtute”. Oare aşa stau lucrurile? Nu, deoarece curăţia nu înseamnă feciorie, ci curăţenie sufletească. Iar ea este obligatorie şi pentru oamenii căsătoriţi. Nunta este dintru început curată şi binecuvântată de Dumnezeu. Însă aceasta se ridică la înălţimea virtuţii doar atunci când este însoţită de curăţie, adică de cinste şi de încredere reciprocă. Fecioria are o şi mai mare binecuvântare de la Dumnezeu. Ea nu este o îndatorire, ci o nevoinţă asumată de bunăvoie de către cei ce au chemare către ea, după cuvintele lui Hristos: „Cine poate înţelege, să înţelegă! (Mt. 19, 12). Însă, doar atunci este plăcută lui Dumnezeu, când este însoţită de virtutea curăţiei.

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Curăţia – tâlcuire la rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sofia, Bucureşti, pp. 9-10) 

Citește despre: