Bucureşti, septembrie 1964

Deşi am experienţa fericirii de după botez, aştept cu mare curiozitate prima împărtăşanie în biserică. Nu sunt decepţionat. Am mers tremurând spre altar şi m-am înapoiat năpădit de bucurie şi linişte. Detaşării euforice produse, i se adaogă aici dorinţa de a le face altora binele, o imparţială înţelegere a oricărui om; nu gentileţea niţel isterică, a celui care a aflat o veste plăcută şi se întrece în a fi binevoitor cu toată lumea, ci o mai adâncă hotărâre de a te purta frumos. Da, aşa cum a promis regina Victoria la începutul domniei: I shall be good (Voi fi bună).

Dar şi o îngrijorare. Te simţi mult mai răspunzător, îndatorat. (Luca 12, 48: „Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere de la el şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere") Şi ce poate fi mai mult decât însuşi Trupul şi Sângele însuşi?

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, pp. 248-249)