Ce să cerem de la Dumnezeu

Cuvinte duhovnicești

Ce să cerem de la Dumnezeu

    • Ce să cerem de la Dumnezeu
      Ce să cerem de la Dumnezeu

      Ce să cerem de la Dumnezeu

Adâncimea lui Dumnezeu într-un om sau superficialitatea o poţi cunoaşte din lucrurile pe care le cere, mai bine decât din cuvintele pe care le spune.

E semnificativ ce cerem lui Dumnezeu. Zice cineva că pe om îl poţi cunoaşte mai bine după întrebările pe care le pune, decât după răspunsurile pe care le dă. Cuvântul se poate construi şi mai restrâns, din punct de vedere religios.

Adâncimea lui Dumnezeu într-un om sau superficialitatea (cât de la suprafaţă este Dumnezeu în om) o poţi cunoaşte din lucrurile pe care le cere, mai bine decât din cuvintele pe care le spune.

Unii nu-I cer nimic; alţii îi cer nimicuri. Unii îi cer socoteală; alţii, să facă El ce vor ei! Iar alţii, să nu existe în faţa lor; și pomelnicul s-ar putea lungi.

Prescurtăm. În această privinţă, sfinţii ajungeau unii ca îngerii, care unindu-se întru totul cu voia lui Dumnezeu, pentru ei nu mai voiau ceva deosebit, de aceea nici nu-I mai cereau nimic. Aşa se aseamănă începuturile şi sfârşitul credinţei: unii nu-I cer nimic sau îi cer nimicuri, iar ceilalţi, sfinţii, nu mai cer nimic. Sfinţii cei mari, din desăvârşita credinţă în Dumnezeu, nu mai cereau nici măcar mântuirea. Smerenia acestora atinsese desăvârşirea. Totuşi, mântuirea, desăvârşirea, e acel lucru care trebuie! Pentru acest lucru - iertarea lumii - se roagă şi Sfinţii din cer.

(Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Talanții Împărăției, Editura Credința Strămoșească, 2008, pp. 185-186)