Ce se înțelege prin smerenie și care sunt dezastrele mândriei?

Dumnezeu fiind, vă închipuiți ce pogorământ, dincolo de orice putere de înțelegere, a făcut, pentru a lua chip de om.

Ce se înțelege prin smerenie și care sunt dezastrele mândriei?

– Smerenia este arta care te trimite la tine, sã stai cu tine, smerit în tine. Procesul care a rânduit întreaga stare de lucruri, soarta întregii creații a lui Dumnezeu și care a fost fãcut printr-un act de mare smerenie, înfricoșându-se îngerii și toate puterile cerești, este întruparea Mântuitorului. Sigur, Dumnezeu fiind, vã închipuiți ce pogorãmânt, dincolo de orice putere de înțelegere, a fãcut, pentru a lua chip de om.

Actul ãsta era necesar sã se facã, pentru cã, printr-un act de mândrie nesãbuit, Lucifer a pretins cã este Dumnezeu, cã ar fi vrut sã fie Dumnezeu. Și numai prin douã cuvinte: „Eu sunt...” - atât a zis satana. Ar fi vrut sã zicã: Eu sunt Cel Ce sunt, adicã Dumnezeu. Dar a cãzut. Și vã închipuiți, s-a pedepsit în forma cea mai grozavã și mai cumplitã. Cã spune într-un loc: „Dacã ai vedea un drac în adevãrata lui urâciune, n-ai putea rezista sã nu mori”. Se mai spune despre o sfântã, Ecaterina, cã a vãzut un drac, dar nu în adevãrata lui urâciune. Și a preferat sã meargã toatã viața pe jar, numai sã nu mai vadã. Vã închipuiți, atât e de grozav și de urât. Lumea își închipuie cã acolo, în suferințe, în iad, va fi tot o conjuncturã posibilã, dialogalã, nu-știu-ce. Nu! Una dintre marile suferințe de acolo este și vederea dracilor!

Deci a fost necesar ca Mântuitorul sã se smereascã. Pentru cã smerenia este singura forțã care poate elibera orice suflet și orice popor, în toatã creația lui Dumnezeu. Bunãoarã, noi, ca sã putem fi alãturi de Hristos, trebuie sã purtãm aceiași identitate. Dacã El s-a smerit, El, Care a fãcut cerul și pãmântul și Care a fãcut tot ce existã, sigur cã creația Lui va trebui sã stea la dispoziția Lui, smeritã.

Un creștin cu viațã bunã, a bãtut la ușa Mântuitorului sã-i deschidã. Și a întrebat: „Cine este acolo?” „Un creștin iubitor al Tãu”. „Nu se poate. Nu ești pregãtit. Nu-ți deschid!” Îngrijorat, foarte îngrijorat, și-a dat seama de ce. Pentru cã el trãise o viațã creștinã cum a știut el. Trebuie sã fac o parantezã: smerenia s-a cam raționalizat. A trecut într-un fel de obicei speculat, dupã cum se spune: „E smerit, mândrulețul!” S-a frãmântat el: „Care ar putea sã fie motivul pentru care nu mi-a deschis?” Și, frãmântându-se, a intrat într-o smerenie autenticã, cãci nu e ușor sã te frãmânți când nu te primește Hristos, mai ales pentru un om care crede și trãiește în Hristos, cu nãdejdea veșniciei alãturi de Hristos. Și s-a dus smerit și a bãtut la ușã. „Cine este acolo?” „Tu ești”, a zis credinciosul. Mântuitorul i-a rãspuns: „Dacã tu ești Eu, intrã!” Avea aceiași identitate cu El! Cum spune Sfântul Simeon: „Dumnezeu se adunã cu dumnezeii, dupã har”.

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 83-84)

De la același autor

Ultimele din categorie